Premierul ucrainean Denîs Şmîhal insistă luni ca Occidentul să transfere Kievului active ruseşti blocate în valoare de 300 de miliarde de euro, pentru a evita ca alegeri în ţări aliate să afecteze susţinerea Ucrainei împotriva invaziei ruse, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Denîs Şmîhal face aceste declaraţii în contextul în care Kievul, care se află în dificultate pe linia frontului, este îngrijorat de o erodare a asistenţei militare şi financiare a Ucrainei din Occident cauzată de disensiuni interne atât în Statele Unite, cât şi în Uniunea Europeană (UE).

”Ajutorul partenerilor noştri este un instrument extrem de important, însă avem nevoie de previzibilitate şi stabilitate independent de vremuri, fluctuaţii politice, cicluri electorale care vor avea loc în lume”, subliniază într-o conferinţă de presă Denîs Şmîhal.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Zeci de alegeri sunt prevăzute în acest an în ţări aliate Kievului, inclusiv în Statele Unite, susţintorul său cheie,, iar incertitudinea cu privire la ocontinuare a ajutorului pe care le antrenează ”reprezintă un mare stres atât pentru partenerii noştri, cât şi pentru noi”, recunoaşte el.

”Confiscarea activelor ruseşti trebuie să devină o sursă de susţinere a statului nostru şi de finanţare a reconstrucţiei noastre”, subliniază el.

Uniunea Euroepană (UE) a reuşit, în urma unor blocaje, să deblocheze un ajutor în valoare de 50 de miliarde de euro, pe mai mulţi ani, la începutul lui februarie, însă o anvelopă americană în sumă de 60 de miliarde de dolari rămâne blocată de luni de zile în Congres de către republicani loiali lui Donald Trump, odată cu apropierea alegerilor prezidenţiale de la 5 noiembrie, în care miliardarul este creditat cu şanse să obşină o victorie.

De la începutul invaziei Ucrainei de către Rusia, la 24 februarie 2022, UE şi cei 27 au blocat active aparţinând Băncii centrale a Rusiei în valoare de aproximativ 300 de miliarde de euro, însă transferul acestora către Ucraina este departe, din cauza unor obstacole juridice şi geopolitice, potrivit occidentalilor.

Europenii se pregătesc să transfere Kievului dobânzi şi profituri generate de activele ruseşti.

Belgia urmează să verse în acest an Ucrainei 1,7 miliarde de euro.

”În comparaţie cu (activele ruseşti în valoare de) 200 de miliarde de euro, blocate în conturi în Belgia, este o sumnă nesemnificativă”, consideră premierul Ucrainei.

O confiscare a tuturor bunurilor ruseşti blocate ”ne interesează din două motive: unu, pentru că avem nevoie de ele şi, doi, pentru că este o pedeapsă a agresorului rus”, care ”trebuie să plătească” pentru că a invadat Ucraina, declară el.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.