Generalul Mark Milley, şeful Statului Major american Interarme, a numit atacurile Rusiei asupra civililor şi infrastructurii civile din Ucraina drept ”crimă de război”, în cadrul unei conferinţe de presă după ce Grupul de Contact al Apărării Ucrainei s-a întâlnit miercuri la Bruxelles, relatează CNN.
”Rusia a lovit în mod deliberat infrastructura civilă cu scopul de a face rău civililor. Aceştia au vizat bătrânii, femeile şi copiii din Ucraina. Atacurile nediscriminatorii şi deliberate asupra ţintelor civile sunt o crimă de război conform regulilor internaţionale de război”, a spus Mark Milley.
Milley a adăugat că, deşi cetăţenii Ucrainei ”au suferit foarte mult”, ţara continuă să ”reziste şi este o inspiraţie pentru toţi”.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.