Şeful Forţelor militare talibane din Kabul, Hamdullah Mokhlis, se află între victimele atentatului revendicat de către gruparea Statul Islamic (SI) la Spitalul Militar Sardar Mohammad Dawood Khan din capitala afgană, declară miercuri surse oficiale AFP.
Un membru al mişcării Haqqani - calificată drept teroristă de către Statele Unite -, dar şi al Forţelor Speciale talibane, denumite ”Badri 313”, comandantul Mokhlis este oficialul taliban de cel mai înalt rang ucis de când islamiştii au preluat puterea în Afganistan, la jumătatea lui august, în paralel cu retragerea americană.
”Atunci când am primit informaţia potrivit cărea spitalul (...) era atacat, Maulvi Hamdullah, comandantul Corpului (militar) din Kabul, s-a precipitat imediat la faţa locului”, declară un reprezentant al servicului de comunicare al talibanilor.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”Noi am încercat să-l oprim, însă el a râs. Mai târziu, am aflat că a murit în confruntări la spital”, a adăugat această sursă.
Cel puţin 19 persoane au fost ucise şi alte 50 rănite într-un atac vizând Spitalul Militar Sardar Mohammad Dawood Khan, cel mai mare spital militar din ţară, revendicat de aripa afgană a Statului Islamic - SI-K.
SI-K, o grupare rivală talibanilor, a anunţat că a efectuat un atac coordonat, implicând cinci atacatori.
Unul dintre atacatori şi-a detonat centura explozivă la intrarea în spital, iar apoi bărbaţi înarmaţi au pătruns în instituţie.
Talibanii au dat asigurări că au pus capăt atacului în 15 minute, după ce au desfăşurat cu elicopterul ”Forţe Speciale” pe acoperişul clădirii.
Martori au descris AFP scene de teroare.
Personalul şi pacienţi au încercat să se închidă în săli situate la etajele superioare, pentru a scăpa de atacatori.
Talibanii, care au preluat puterea la 15 august, fac din revenirea securităţii în Afganistan prioritatea lor, după 20 de ani de război.
Ei se confruntă cu un val de atentate sângeroase comise de către SI-K, o organizaţie islamistă de origine sunnită mai radicală decât ei.
SI-K a vizat în ultimele săptămâni atât talibani, cât şi minortatea şiită afgană.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...