Şefa democraţilor în Congresul american Nancy Pelosi a cerut joi să se redacteze articolele inculpării lui Donald Trump, pe care-l acuză de ”abuz de putere”, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Cer astăzi (joi) preşedintelui (Comisiei Judiciare din cadrul Camerei Reprezentanţilor Jerry Nadler) să înceapă radactarea articolelor inculpării («impeachement»)”, a declarat ea într-o scurtă alocuţiune.

”Preşedintele (Donad Trump) nu ne lasă altă opţiune decât să acţionăm, pentru că a încercat din nou să ne corupă alegerile în propriul său folos”, a justificat Pelosi.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Potrivit preşedintei Camerei Reprezentanţilor, ”faptele nu sunt contestate: preşedintele a abuzat de puterea sa în folosul său personal, în detrimentul securităţii noastre naţionale, condiţionând un ajutor militar şi o întâlnire crucială în Biroul Oval de anunţarea unei anchete împotriva rivalului său politc”.

Într-o convorbire telefonică, în vară, Donald Trump i-a cerut omologului său ucrainean Volodimir Zelenski ”să se aplece” asupra lui Joe Biden, bine plasat să-l înfrunte în alegerile prezidenţiale din 2020.

Potrivit unor oficiali de rang înalt audiaţi în Congres, o invitaţie la Casa Albă a lui Zelenski a fost apoi condiţionată de anunţarea unor investigaţii cu privire la Joe Biden. În plus, un ajutor militar în valoare de aproape 400 de milioane de dolari destinat Ucrainei a fost blocat cu câteva zile înainte de acest apel telefonic.

”Preşedintele a comis un abuz de putere, ne-a slăbit securitatea naţională şi a pus în pericol integritatea alegerilor noastre”, a mai apreciat Pelosi, în opinia căreia ”acţiunile preşedintelui au încălcat în mod grav Constituţia”.

După ce Comisia Judiciară din cadrul Camerei va redacta articolele inculpării, ele urmează să fie supuse votului în sesiune plenară şi adoptate cu o majoritate simplă.

Având în vedere majoritatea democrată în camera reprezentanţilor, Donald Trump ar urma să devină al treilea preşedinte din istoria americană inculpat de Congres.

La fel ca Andrew Johnson în 1868 şi Bill Clinton în 1998, el urmează să fie achitat după aceea în Senat, majoritar republican.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.