Comunitatea evreiască cere Germaniei o protecţie mai bună şi o mobilizare împotriva extremei drepte, la o zi după atentatul semit de la Halle, care alimentează temeri cu privire la un terorism neonazist în ţară, relatează AFP.
”În prezent, avem nevoie de fapte şi nu doar de vorbe” în protejarea lăcaşurilor de cult, a denunţat preşedintele Congresului Evreiesc Mondial Ronald Lauder, într-un comunicat, după atacul soldat cu doi morţi.
Mai ales ”trebuie să facem un front unit împotriva neonaziştilor şi altor grupuri extremiste. Faptul că ei câştigă în influenţă în Germania la 75 după Holocaust este foarte grăitor”, a adăugat el.
Miercuri, de Yom Kuppur, o mare sărbătoare religioasă evreiascăl, un german în vârstă de 27 de ani, prezentat de presă drept Stephan Balliet, s-a dus puternic înarmat în faţa uşilor sinagogii din Halle, la 170 de kilometri sud-vest din Berlin.
Îmbrăcat cu o şubă militară şi purtând pe cap o cască cu o cameră cu care a filmat asaltul, el intenţiona să comită un carnagiu în acest edificiu în care se aflau 80 de credincioşi.
El a fost împiedicat doar de uşile închise, ca măsură de securitate, care au rezistat tirurilor cu o puşcă cu pompă.
”Dumnezeu a vrut azi ca noi să trăim”, a declarat pe reţele de socializare una dintre credincioase, Rebecca Blady. "Suntem teferi şi nevătămaţi, pe cale să încercăm să înţelegem ceea ce s-a întâmplat”.
Atacatorul a ucis, atunci, o trecătoare, iar apoi un client al unui restaurant turc din apropiere, după care a înfruntat poliţia, care l-a rănit şi apoi l-a arestat într-o urmărire.
CHRISTCHURCH
Autorităţile urmează să prezinte joi detalii despre profilul tânărului şi eventuale antecedente. Bărbatul cu capul ras a acţionat singur, într-un mod destul de improvizat.
El s-a inspirat după regia extremistului de dreapta australian care a comis în martie un atentat la două moschei în Noua Zeelandă, soldat cu 51 de morţi. şi filmul său a fost difuzat pe Internet.
Platforma de difuzare de jocuri video Twitch a precizat că transmisia în direct a durat 35 de minute şi a avut doar cinci spectatori. Apoi 2.200 au urmărit redifuzarea, înainte de înlăturarea înregistrării video.
El a publicat, înainte de atentat, un ”manifest” antisemit în care şi-a prezentat obiectivul de a ”omorî cât mai mulţi anti-albi posibili, de preferinţă evrei”, potrivit observatorului terorismului SITE şi cotidianului Die Welt.
Die Welt dezvăluie că textul menţionează în mod expres planul de a ataca sinagoga din Halle de Yom Kippur şi de a supravieţui.
Cancelarul Angela Merkel şi toţi ceilalţi lideri germani au condamnat acest act. Însă de această dată comunitatea evreiască nu vrea să se mulţumească cu atât, în contextul unei creşteri a numărului faptelor antisemite în ţară, provenind din mediul extremei drepte, dar şi dintr-o parte a musulmanilor dintre migranţii veniţi în ţară din 2015.
”Eu nu înţeleg deloc de ce sinagoga din Halle nu a avut nicio protecţie poliţistă în cea mai importantă zi de sărbătoare evreiască”, a criticat preşedintele Consiliului central al Evreilor din Germania Josef Schuster.
Anul trecut, numărul actelor antisemite de tot felul a crescut în Germania cu aproape 20% faţă de 2017, la 1.799, potrivit statisticilor poliţiei.
Mişcarea neonazistă se află la originea unei bune părţi a acestor fapte, într-un context de ascensiune continuă a extremei drepte în Germania, care vrea să termine cu cultura spăşirii naţionale pentru ororile celui de-al Treilea Reich.
”FRICĂ”
”Ne este frică. Am primit ieri numeroase mesaje de la persoane care mi-au spus că nu vor veni pentru că le este frică. Asta trebuie să se schimbe!”, a declarat miercuri seara rabinul Noii Sinagogi de la Berlin, Gesa Ederberg, la o adunare la care Angela Merkel a participat în semn de solidaritate.
Atacul de la Halle ”ne deschide brutal ochii asupra hidrei care a devenit între timpterorismul de extremă dreapta”, îşi exprimă îngrijorarea în ediţia de joi cotidianul Süddeutsche Zeitung.
Atentatul intervine după uciderea, în iunie, a unui ales care susţine migraţia din Uniunea Creştin Democrată (CDU) a lui Merkel. Principalul suspect este un membru al mişcării neonaziste.
Alţi aleşi care îi susţin pe străini au fost agresaţi cu cuţitul, după venirea în ţară a peste un milion de solicitanţi de azil în 2015 şi 2016.
Acest omor a creat o undă de şoc în ţară şi a amintit crimele xenofobe ale unei grupării neonaziste, NSU, vinovată de uciderea a zece imigranţi în Germania din 2000 în 2007.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...