Secretarul american al Justiţiei Merrick Garland subliniază că ”nimeni nu este mai presus de lege”, în contextul în care democraţi exercită presiuni în vederea unei inculpări a lui Donald Trump în ancheta cu privire la luarea cu asalt a Capitoliului, relatează AFP.
Merrick Garland este conducătorul procuraturii federale, care desfăşoară ”cea mai importantă investigaţie pe care Departamentul Justiţiei a desfăşurat-o vreodată”, a declarat el presei despre ancheta judiciară cu privire la luarea cu asalt a Congresului, la 6 ianuarie 2021.
În acea zi, mii de susţinători ai lui Donald Trump au asistat la un discurs inflamat al preşedintelui lor de atunci, învins la urne, dar care pretinde contrariul, după care au luat Congresul cu asalt.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
De atunci se pune problema responsabilităţii juridice a lui Donald Trump.
”Trebuie să facem să dea socoteală orice persoană care este responsabilă din punct de vedere penal de faptul că a încercat să răstoarne nişte alegeri legitime”, a declarat miercuri presei secretarul Justiţiei.
Întrebat despre o eventuală aplicare a acestu principiu unui fost preşedinte, Merrick Garland a răspuns că ”nimeni nu este mai presus de lege în această ţară. Nu pot să fiu mai clar de atât”.
Merrick Garland just affirmed that Trump can be prosecuted: "No person is above the law in this country. There is nothing in the principles of prosecution... which prevent us from investigating anyone who is criminally responsible for an attempt to undo a democratic election." pic.twitter.com/4NkpXO9pBt
— MeidasTouch.com (@MeidasTouch) July 20, 2022
”Nimic nu ne împiedică, în principiile urmăririi penale sau altundeva, să desfăşurăm o anchetă cu privire la oricine este responsabil penal de o tentativă de răsturnare a unor alegeri democratce”, a adăugat el.
Peste 850 de persoane au fost arestate în cadrul acestei vaste anchete cu privire la luarea cu asalt a Capitoliului.
Majoritatea acestor persoane a fost inculpată cu privire la obstrucţionarea unei proceduri oficiale, certificarea de către membrii Congresului, în acea zi, a alegerii lui Joe Biden preşedinte.
Donald Trump, în vârstă de 76 de ani, care flirtează în mod deschis cu un nou mandat în 2024, a fost inculpat (impeached), după şase ianuarie, cu privire la o incitare la o insurecţie, de către Camera Reprezentanţilor, în cadrul unei proceduri de destituire, bocată în Senat.
În plan parlamentar, o comisie de anchetă a Congresului efectuează propria anchetă şi urmează să încheie joi o serie de audieri publice, consacrate faptelor şi vorbelor lui Donald Trump în zua asaltului.
În urma încheierii anchetei parlamentare, prevăzută în toamnă, această Comisie ”6 ianuarie” ar putea recomanda Departamentului Justiţiei să-l inculpe penal sau nu pe fostul preşedinte.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...