O scenă a Naşterii la o biserică - cu două mame ale pruncului Isus în loc de Maria şi Iosif, ca de obicei - îi înfurie pe catolicii şi politicienii conservatori din Italia, relatează Reuters.
Scenela Naşterii sunt populare în Italia, o ţară majoritar catolică, însă ultimii ani au fost acaparaţi tot mai mult de ”războaie culturale”, pe măsură ce societatea se laicizează tot mai mult şi devine multiculturală.
Preotul Bisericii Sfântul Petru şi Paul de la Capocastello di Mercogliano, un cătun din provincia Avellino, situat cam la o oră cu maşina est de Napoli, a apărat această scenă a naşterii lui Isus.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”Am vrut să arăt, prin această scenă, că familiile nu mai sunt doar tradiţionale”, declară Reuters preotul Vitaliano Della Sala.
”În parohiile noastre, vedem tot mai mulţi copii ale unor noi tipuri de familie care există şi sunt parte din societatea noastră, copii ai unor oameni despărţiţi şi divorţaţi, ai unor cupluri gay, ai unor celibatari, ai unor mame tinere”, subliniază el.
Preotul - cunoscut în Italia ca simpatizant al cauzelor lesbienelor, gay-ilor, bisexualilor şi transsexualilor şi stângii, declară că atitudinea sa este conformă celei a Papei Francisc care i-a autorzat săptămâna aceasta, printr-o hotărâre istorică, pe preoţi să binecuvânteze cupluri de acelaşi sex.
Senatorul Maurizio Gasparri de la Partidul Forza Italia, care face parte din coaliţia guvernamentală, consideră că această scenă a naşterii gay ”îi ofensează pe toţi cei care au avut întodeauna respect şi devotament faţă de Familia Sfântă”.
Asociaţia Pro-Vita & Famiglia a denunţat o scenă a Naşterii ”periculoasă, ruşinoasă şi blasfematoare”.
Ea a lansat o petiţie online prin care îi cere arhiepiscopului din Avellino să intervină, în care denunţă faptul că această scenă a Naşterii este contrară învăţăturilor Bisericii despre familie şi îi legitimează pe părinţii de acelaşi sex şi pe mamele surogat.
Petiţia a adunat rapid de peste 21.000 de semnături.
A avea copii de la mame surogat este ilegal în Italia, iar Parlamentul dezbate un proeict de lege iniţiat de Guvern care introduc sub incidenţă penală cuplurile care recurg la mame surogat în străinătate.
Un senator din partidul Fratelli d'Italia (FdI, neonazit) al premierului italian Giorgia Meloni a propus săptămâna aceasta un proiect de lege prin care le interzice directorilor şcolilor să oprească activităţi pe teme catolice precum scenete de Crăciun sau să interzică scene ale Naşterii la şcoli, în urma altui scandal.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.