Rusia a declarat miercuri că forţele sale au dezamorsat muniţii neexplodate furnizate de SUA şi trase de Ucraina, care au fost doborâte la doar 5 km de centrala nucleară Kursk din Rusia, pe care Moscova susţine că forţele Kievului încearcă să o lovească, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Anunţul a fost făcut de Garda Naţională a Rusiei şi a fost însoţit de o înregistrare video cu muniţiile neexplodate şi cu genişti care le aruncă în aer.

Anunţul a fost făcut la o zi după ce Rafael Grossi, şeful organismului de supraveghere nucleară al ONU, a inspectat centrala, despre care a spus că este vulnerabilă din cauza lipsei unei cupole de protecţie care ar putea-o proteja de rachete, drone sau artilerie.

Evenimente

24 septembrie - Eveniment News.ro – ROINVEST - Ediția a V-a Parteneri: ARB, CEC Bank, ROCA, TeraPlast, ACUE
30 septembrie - Eveniment Profit.ro E-Commerce – Provocările creșterii pe o piață cu concurență tot mai dură - Ediția a V-a - Parteneri: CEC Bank, ContentSpeed, ARB
7 octombrie - Eveniment Profit Energy.forum - Ediția a VIII-a. Parteneri: Raiffeisen Bank, ACUE
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania. Parteneri: ARB, CEC Bank, Garanti BBVA, Raiffeisen Bank, Philip Morris

Ucraina nu a comentat imediat presupusa descoperire rusă, iar Reuters nu a putut verifica în mod independent locaţia videoclipului.

Forţele ucrainene au trecut graniţa de vest a Rusiei în regiunea Kursk la 6 august, într-o incursiune surpriză care este încă în desfăşurare, iar luptele au avut loc până la aproximativ 40 km de instalaţia nucleară.

Ucraina nu a răspuns încă unei acuzaţii formulate săptămâna trecută de preşedintele rus Vladimir Putin, potrivit căreia a încercat să atace centrala.

Grossi, directorul general al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), a evitat să precizeze marţi dacă el consideră Ucraina responsabilă sau nu.

Rosgvardia, Garda Naţională a Rusiei, a declarat într-un comunicat că specialiştii săi au găsit un proiectil de la un sistem de rachete cu lansare multiplă HIMARS, furnizat de SUA, la 5 km de centrală, precum şi un fragment de rachetă despre care a spus că era umplut cu 180 de muniţii neexplodate. O înregistrare video arată doi soldaţi care inspectează fragmente ale rachetei despre care au afirmat că a fost doborâtă de apărarea aeriană rusă şi a explodat parţial în aer. Unul dintre fragmentele pe care le inspectau era marcat „M101 GRENADES”. Aceştia au fost prezentaţi plasând muniţia într-o gaură făcută în pământ şi apoi aruncând-o în aer printr-o explozie controlată.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.