Autorităţile mai multor regiuni ruse au anunţat în ultimele săptămâni măriri considerabile ale soldelor militarilor şi prime plătite voluntarilor ruşi care se duc să lupte împotriva Ucrainei, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Kremlinul care vrea să evite o mobilizare nepopulară - ca cea a aproximativ 300.000 de bărbaţi în septembrie 2022 - dă asigurări că vrea să trimită doar voluntari cu contract pe front.

Pierderile armatei ruse sunt clasate secret, însă mărirea soldelor şi primele rămân un mijloc de refacere a unităţilor decimate în doi ani şi jumătate de confruntări armate sângeroae.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

La începutul lui octombrie, regiunea Hantî Mansiisk a anunţat că urmează să plătească o soldă anuală-record de 5,27 de milioane de ruble (aproximativ 50.000 de euro) - adică de peste cinci ori salariul mediu anual rusesc - celor care se angajează pe frontul ucrainean.

Prima de semnare a contractului a fost stabilită la 2,7 milioane de ruble (aproximativ 25.400 de euro).

Regiunea Belgorod, situată la frontiera cu Ucraina, a anunţat în octombrie o mărire a primei de semnare la trei milioane de ruble (28.200 euros) de la 800.000 de ruble anterior, în cazul celor care semnează un contract până la 1 ianuarie.

Apelurile la angajare se multiplică la televiziune şi în oraşe în care campanii de afişaj public insistă asupra sumei în creştere a soldelor.

În regiunea Moscova, afişe promit din iulie o soldă anuală de 5,2 milioane de ruble, iar Krasnodarul aproape şi-a dublat solda anuală, la 1,9 milioane de ruble (18.000 de euro) - a treia dublare a soldei în această regiune de la începutul războiului, în februarie 2022.

La fel stau lucrurile în regiunea arctică Iamalia-Neneţia, unde a atins 1,1 milioane de ruble (10.300 de euro), iar în regiunea Maris (Volga de Sus) până la 500.000 de ruble (aproximativ 5.000 de euro).

Această sumă a crescut de cinci ori - la 500.000 de ruble - în Daghestan (Caucaz), una dintre cele mai sărace regiuni din Rusia.

La Sankt Petersburg, fosta capitală imperială, creşterea este mai modestă, de la 1,3 la 1,8 milioane de ruble (17.000 de euro).

În vederea unei încurajări a recrutărilor, Parlamentul a adoptat la sfârşitul lui septembrie o lege care permite abandonarea urmăririlor penale ale celor care angajează să lupte pe front.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.