Câteva sute de funcţionari germani care lucrează în sectoarele educaţiei şi culturii urmează să părăsească - în zilele următoare - Rusia, la cererea Moscovei, anunţă sâmbătă o sursă guvernamentală germană, relatează AFP.
Mosova ia această decizie după ce a impus Germaniei să-şi reducă puternic - până la începutul lui iunie - personalul diplomatic şi din instituţii publice precum Institutul Goethe şi Şcoala Germană din Moscova, precizează această sursă.
Această sursă confirmă o informaţie dezvăluită de cotidianul german Süddeutsche Zeitung, care evocă o ”declaraţie de război diplomatic a Moscovei” împotriva Berlinului.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
În urma unei reduceri recente a prezenţei serviciilor secrete ruse în Germania, la presiunile Belinului, Ministerul rus de Externe a stabilit ”în aprilie un plafon al numărului personalului diplomatic şi organizaţiilor publice germane” autorizat să rămână în Rusia, declară surse de la Ministerul german de Externe.
”Această limită stabilită de către Rusia, începând de la începutul lui iunie, implică tăieri mari în toate domeniile prezenţei (germane) în Rusia”, potrivit aceleiaşi surse,
Ministerul nu prezintă un număr al persoanelor vizate.
Însă, o sursă guvernametală precizează că dezvăluirile cotidianului Süddeutsche Zeitung - care scrie că este vorba despre mai multe sute de oameni - sunt ”corecte”.
Autorităţile germane au încercat, în ultimele săptămâni, să detemine Ministerul rus de Externe să revină asupra deciziei pe care a luat-o - însă fără succes -, dezvăluie ziarul.
Astfel, funcţionari germani, personal diplomatic şi consular - dar mai ales personal care munceşte în cultură şi educaţie - urmează să-şi facă valizele în zilele următoare.
Berlinul nu va sta cu braţele încrucişate, ci va asigura un ”echilibru” în urma acestei măsuri, potrivit sursei guvernamentale citate.
În aprilie, Moscova anunţa expulzarea a aproximativ 20 de diplomaţi germani, ca represalii, anunţau autorităţile ruse, faţă de o măsură similar a Berlinului.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...