Rusia a anunţat, sâmbătă, că a înregistrat primele cazuri de transmitere a gripei aviare de la păsări la om şi că a informat Organizaţia Mondială a Sănătăţii cu privire la această “descoperire importantă”, a declarat Anna Popova, care conduce agenţia sanitară rusă Rospotrebnadzor.
Potrivit rt.com, tulpina H5N8 a gripei aviare a fost detectată la şapte angajaţi ai unei ferme de păsări din sudul Rusiei, care a fost focar de gripă aviară în decembrie.
“Toţi cei şapte se simt bine, au trecut cu simptome uşoare peste boală. Ei sunt bine acum. Chiar şi atunci când erau infectaţi s-au simţit bine, iar boala a trecut destul de repede”, a explicat Popova.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Ea a precizat că noua tulpină se poate transmite de la păsări la oameni, reuşind “să treacă de bariera dintre specii”. Totuşi, această tulpină “nu se transmite de la om la om”, a adăugat Popova.
Anna Popova a avertizat însă că există posibilitatea ca şi această barieră poate fi depăşită prin noi mutaţii ale virusului.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.