Rusia a început să deplaseze cele trei nave ucrainene capturate anul trecut, despre care jurnalul Conversant a scris că ar urma să die returnate de Moscova Ucrainei înaintea unui summit programat luna viitoare, informează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Un reporter Reuters în Crimeea, regiune anexată de Rusia de la Ucraina în 2014, a relatat că remorchere trag cele trei nave prin strâmtoarea Kerci, către Marea Neagră, unde navele ar putea fi duse către Ucraina.

Rusia a capturat navele în largul coastelor Crimeei, în noiembrie 2018, după ce a deschis focul asupra lor şi unii marinari au fost răniţi. Moscova a susţinut că navele au pătruns ilegal în apele sale teritoriale. Kievul a negat acest lucru.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

În septembrie, Rusia a returnat Ucrainei marinarii care s-au aflau la bordul navelor capturate, ca parte a unui schimb de prizonieri.

Sâmbătă, cotidianul Conversant a notat că Moscova a decis să returneze navele Ucrainei şi că navele vor fi trase până la Marea Neagră de remorchere ruseşti, iar acolo predate unor remorchere ucrainene.

La 9 decembrie, la Paris va avea loc un summit la care vor participa liderii Franţei, Germaniei, Rusiei şi Ucrainei, în contextul în care s-au înregistrat progrese, din vară, în negocieri în vederea unei soluţionări a războiului din estul Ucrainei între forţe ucrainene şi separatişti proruşi susţinuţi de Moscova. Obiectivul acestui summit este să deschidă o nouă secvenţă de punere în aplicare a acordurilor de la Minsk.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.