Marea Britanie, România şi Liberia au declarat în Consiliul de Securitate al ONU că este ”extrem de probabil” ca Iranul să fi comis săptămâna trecută, în largul Omanului, un atac cu ma imulte drone asupra unui petrolier, soldat cu moartea unui român şi unui britanic, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Într-o scrisoare adresată celor 15 membri ai Consiliului, pe care Reuters scrie că a consultat-o, cele trei ţări acuză că atacul a ”reprezentat un risc la adresa securităţii transportului internţaional de mărfuri şi a reprezentat o încălcare clară a dreptului internaţional”.

”Acest act este necesar să fie condamnat de către comunitatea internţaională”, îndeamnă Bucureştiul, Londra şi Monrovia în scrisoare.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Teheranul neagă orice implicare în atac, care vizat joi petrolierul M/T Mercer Street, operat de operat de societatea miliardarului Eyal Ofer Zodiac Maritime.

Un britanic de la societatea de securitate Ambrey şi un membru român al echipajului au fost ucişi în atac.

Potrivit unor diplomaţi, Regatul Unit intenţionează să ridice problema , în zilele următoare, în cadrul unei reuniuni cu uşile închise a Consiliului de Securitate al ONU.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.