Detaliile acordului de încetare a focului din Gaza nu au fost încă anunţate public de către mediatori, Israel sau Hamas. Totuşi, oficiali familiarizaţi cu acordul au dezvăluit elemente ale acestuia, potrivit Reuters.
Faza iniţială de şase săptămâni
Israelul va retrage treptat forţele sale din centrul Gaza, permiţând palestinienilor strămutaţi să se întoarcă în nordul Gaza.
Vor fi permise zilnic 600 de camioane cu ajutoare umanitare să intre în Gaza, dintre care 50 vor transporta combustibil. Din acest total, 300 de camioane vor fi alocate regiunii de nord, unde condiţiile pentru civili sunt deosebit de dificile.
Hamas
Hamas va elibera 33 de ostatici israelieni, inclusiv toate femeile (soldaţi şi civili), copiii şi bărbaţii peste 50 de ani.
Primii eliberaţi vor fi femeile şi cei sub 19 ani, urmaţi de bărbaţii peste 50 de ani. Trei femei vor fi eliberate duminică, după ora 14:00 GMT, prin intermediul Crucii Roşii.
Hamas va informa Comitetul Internaţional al Crucii Roşii (ICRC) despre punctul de întâlnire din Gaza, de unde ICRC va începe transportul ostaticilor.
Eliberarea ostaticilor va fi realizată pe o perioadă de şase săptămâni, cu cel puţin trei ostatici eliberaţi în fiecare săptămână. Toţi ostaticii în viaţă vor fi eliberaţi mai întâi, urmaţi de rămăşiţele celor decedaţi.
Israel
Israelul va elibera 30 de deţinuţi palestinieni pentru fiecare ostatic civil şi 50 de deţinuţi palestinieni pentru fiecare femeie soldat israelian eliberată de Hamas.
Toate femeile palestiniene şi copiii sub 19 ani, deţinuţi din 7 octombrie 2023, vor fi eliberaţi până la sfârşitul primei faze.
Numărul total al palestinienilor eliberaţi va depinde de numărul de ostatici eliberaţi de Hamas, variind între 990 şi 1.650 de deţinuţi, inclusiv bărbaţi, femei şi copii.
Fazele ulterioare
Acordul va fi garantat de Qatar, Egipt şi Statele Unite.
Negocierile pentru a doua fază a acordului vor începe până în a 16-a zi a primei faze.
Faza a doua va include eliberarea tuturor ostaticilor rămaşi, inclusiv soldaţii israelieni, un armistiţiu permanent şi retragerea completă a soldaţilor israelieni.
Faza a treia va cuprinde returnarea tuturor corpurilor neînsufleţite şi iniţierea reconstrucţiei Gaza, sub supravegherea Egiptului, Qatarului şi Naţiunilor Unite.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.