Bilanţul mondial al pandemiei noului coronavirus a depăşit un milion de contaminări şi 53.000 de morţi, potrivit unei numărători realizată vineri, la ora 2.00 GMT (5.00, ora României) de către Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

În 76 de zile, de la 10 ianuarie, s-a ajuns la 500.000 de cazuri - o cifră care s-a dublat în numai opt zile.

Statele Unite înregistrează numai ele 240.000 de infectări, Europa înregostrează peste jumătate din total, 100.000 de cazuri au fost semnalate în Asia de Est, iar 80.000 în Orientul Mijlociu.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

În Franţa, peste 1.300 de decese au fost înregistrate joi în spitale şi azile de bătrâni (établissement d'hébergement pour personnes âgées dépendantes, Ehpad), ale căror bilanţuri nu erau luate în considerare până acum, ceea ce creşte bilanţul la 5.387 de morţi.

”La sfârşitul săptămânii sau în cursul weekendului, vom începe să avem impactul (izolării) asupra internărilor la spital, la reanimare mai ales”, a declarat directorul general al sănătăţii Jérôme Salomon.

Spania a depăşit pragul de 10.000 de morţi, iar Italia - care înregistrează aproape o treime din bilanţul mondial - se apropie de 14.000 de morţi.

Numărul zilnic de decese în aceste două ţări este însă în scădere, ceea ce pare să anunţe o stabilizare a epidemiei.

Aceeaşi evoluţie s-a observat în Iran.

Aproximativ 20% dintre pacienţii atinşi s-au vindecat - iar 93,8% dintre ei se află în China, unde vârful epidemiei a fost atins către jumătatea lui februarie.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.