Secretarul general al NATO Jens Stoltenberg a convocat la 12 ianuarie o reuniune a Consiliului NATO-Rusia şi se află ”în contact” pe această temă cu Moscova, a anunţat un reprezentant al Alianţei Nord-Atlantice la Bruxelles, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Stoltenberg a propus în mai multe rânduri Moscovei, în ultimele luni, o reluare a dialogului în cadrul acestei instanţe de cooperare înfiinţată în 2002, abandonată în prezent, din cauza Războiului din Ucraina.

Însă autorităţile ruse nu au răspuns în mod favorabil acestor invitaţii.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Cu privire la reuniunea convocată la 12 ianuarie ”suntem în contact cu Rusia”, a declarat duminică, pur şi simplu, acest oficial NATO.

NATO denunţă în mod neîncetat,. de şapte ani, anexarea de către Rusia a Peninsulei ucrainene Crimeea, în martie 2014, şi cere respectarea suveranităţţii şi integrităţii teritoriale a Ucrainei.

Rusia şi Occidentul se acuză reciproc de provocări şi îşi consolidează capacităţle militare la frontierele comune.

La jumătatea lui decembrie, Rusia a prezentat două proiecte de tratat, unul Statelor Unite, celălalt NATO, în care-şi rezumă exigenţele în vederea unei dezescaladări.

Aceste texte interzic o extindere a NATO în Ucraina, mai ales, şi limitează cooperarea militară occidentală în Europa de Est şi în fostul spaţiu sovietic - fără să impună măsuri similare Rusiei.

Reuniunea de la 12 ianuarie este prima pe care Jens Stoltenberg o propune după anunţarea acestor revendicări ruse.

În aceeaşi zi este prevăzută o reuniune a Comitetului Militar al NATO - o adunare a şefilor Statelor Majore şi miniştrilor Apărări din cele 30 de state membre ale Alianţei.

Jens Stoltenberg şi-a reafirmat joi susţinerea faţă de Ucraina şi hotărârea de a apăra toţţi aliaţii NATO împotriva acţiunilor Rusiei, declarându-se în acelaşi timp deschis unui dialog cu ţara condusă de către Vladimir Putin.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.