Republicanul Glenn Youngkin a reuşit să obţină postul de guvernator al statului Virginia, miecuri, în urma unui scrutin considerat un test pentru democraţi şi Joe Biden, iar avansul larg al democratului Terry McAuliffe s-a ”topit” în câteva săptămâni în acest stat care a votat masiv cu Joe Biden în alegerile prezidenţiale, în urmă cu un an, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

După numărarea a 95% din voturile exprimate, omul de afaceri în vârstă de 54 de ani, fără experienţă politică, îl devansa cu 2,7 puncte procentuale pe adversarul său, Terry McAuliffe, în vârstă de 64 de ani, un fost guvernator (2014-2018) al acestui stat din estul Statelor Unite.

”Noi am câştigat”, a lansat el în faţa susţinătorilor săi dezlănţuiţi, evocând un ”moment hotărâtor”, care va ”schimba traiectoria” Virginiei - aflată de opt ani sub controlul democraţilor.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Glenn Youngkin, care a obţinut votul rural, tradiţional conservator, a reuşit să obţină scoruri bune în fiefuri democrate din nordul statului.

Până la sfârşit, democraţii au vrut să creadă în victoria lor.

”Vom continua să numărăm buletinele de vot, pentru că toţi locuitorii Virginiei merită să li se numere votul”, a declarat Terry McAuliffe în faţa susţinătorilor săi.

”Lupta continuă”, a tunat veteranul politic, care a primit susţinerea unor nume grele din Partidul Democrat în timpul campaniei electorale.

”Vom câştiga” aceste alegeri, chiar dacă sunt ”strânse”, a declarat, înaintea închiderii secţiilor de votare, Joe Biden, de la Glasgow, unde participă la COP26.

Acest scrutin era considerat un barometru al susţinerii politice a preşedintelui american, chiar dacă el nu recunoaşte acest lucru.

UMBRA LUI TRUMP

Popularitatea sa a scăzut în urma haosului retragerii americane din Afganistan, iar marile sale planuri de investiţii - unul în infrastructură, celălalt în domeniul social şi luptei împotriva modificărilor climatice - sunt blocate în Congres, victime le unor disensiuni între democraţi.

Victoria lui Glenn Youngkin le oferă republicanilor o strategie în vederea recuceririi Congresului, în care democraţii dispun de o majoritate fragilă, în alegerile de la jumătate de mandat, în noiembrie 2022.

Avansul larg al lui Terry McAuliffe a dispărut în câteva săptămâni în acest stat care a votatmasiv cu Joe Biden în alegerile prezidenţiale în urmă cu un an.

Terry McAuliffe, al cărui principal electorat este urban, a avertizat împotriva victoriei republicane, care ar însemna ”patru ani de teorii ale complotului şi politică extremistă”.

Glenn Youngkin a mizat pe populartatea lui Donald Trump, a cărui susţinere a primit-o, fără să preia cele mai scandaloase poziţii ale miliardarului, pentru a nu-i speria pe moderaţi şi independenţi.

Youngkin - care se opune purtării măşti de protecţie şi vaccinării obligatorii a copiilor sau anumitor profesionşti - şi-a axat cu succes campania asupra educaţiei, dând asigurări că părinţii trebuie să aibă o influenţă asupra programelor şcolare ale copiilor lor.

”Noi vom introduce posibilitatea de a elege în cadrul sistemului nostru şcolar public” şi ”programe care să ascute părinţii”, le-a promis el susţinătorilor săi după victorie.

”TEORIA CRITICĂ A RASEI”

El luptă aprig împotriva predării ”teoriei critice a rasei” - un curent de gândire care analizează rassmul mai degrabă ca sistem decât la nivelul prejudecăţilor individuale, în pofida faptului că democraţii dau asigurări că această teorie nu face parte din programul din Virginia.

El este acuzat de faptul că încearcă să interzică în şcoli anumite cărţi ale unor autori de culoare, precum clasicul literaturii ”Beloved” al lui Toni Morrison, ceea ce republicanul dezminte.

Problema rasismului este foarte sensibilă în acest stat, al căruitrecut sclavagist face cu regularitatea obiectul unor dezbateri aprinse.

Catherine Jimenez, o reprezentantă locală a Partidului Republican la Falls Church, în nordul statului, a declarat AFP că adversarii lui Glenn Youngkin vor să-l prezinte drept ”unul pe care trebuie să-l urăşti”.

în alegerile guvernatorului adjunct, republicana Winsome Sears, o afroamericană, este de asemenea pe cale să obţină o victorie istorică şi să devină prima femeie care provine din rândul minorităţilor în această funcţie.

Un republican se află, de asemena, pe primul loc la postul de guvernator al New Jersey, potrivit unor rezultate parţiale.

Jack Ciattarelli îl devansa pe democratul Phil Murphy, care a candidat la al doilea mandat.

Democraţii au obţinut, însă, o victorie aşteptată prin alegera lui Eric Adams, un afroamerican, fost poliţist şi sindicalist antirasist, în postul de primar al New Yorkului.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.