Reprezentanţii Downing Street au dezminţit duminică după-amiază informaţiile legate de amânarea vizitei de stat a preşedintelui american, precizând că nu a intervenit nicio schimbare în planurile lui Donald Trump de a veni în Marea Britanie, scrie Reuters.
Această dezminţire vine la scurt timp după ce jurnaliştii The Guardian au relatat despre amânarea vizitei de stat a preşedintelui Donald Trump, care se teme de protestatarii ce contestă primirea sa de către regina Elisabeta a II-a.
”Nu avem de gând să comentăm pe marginea unor speculaţii legate de o conversaţie telefonică privată. Regina şi-a extins invitaţia către preşedintele Trump pentru a vizita Marea Britanie. Nu a existat nicio schimbare în aceste planuri”, a declarat o purtătoare de cuvânt a premierului May.
Casa Albă nu a confirmat până în acest moment informaţiile legate de amânarea vizitei de stat în Marea Britanie.
Nicio dată nu a fost anunţată până în acest moment pentru vizita de stat, dar presa britanică a relatat anterior că Donald Trump se va întâlni cel mai probabil în luna octombrie cu regina Elisabeta a II-a.
Preşedintele Trump a intrat recent într-un război al declaraţiilor cu primarul Londrei, Sadiq Khan, după ce s-a folosit de atentatele londoneze pentru a-şi promova propria agendă antiimigraţionistă şi chiar l-a citat greşit într-un mesaj postat pe Twitter.
În loc să retragă mesajul iniţial, miliardarul american l-a catalogat drept patetic pe primarul londonez, care a atras atenţia asupra scoaterii declraţiilor sale din context de către Donald Trump.
Recent, şeful diplomaţiei britanice a dat asigurări vizita de stat a preşedintelui american va avea loc în continuare în Marea Britanie, în ciuda apelurilor lansate pentru anularea vizitei de către primarul laburist al Londrei, Sadiq Khan, şi liderul liberal-democraţilor Tim Farron.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.