Noul preşedinte american Donald Trump anunţă că reprezentanţi ai Statelor Unite şi Rusiei urmează să se întâlnească vineri, la Munchen, în Germania, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Ucraina este de asemenea invitată”, precizează el.

”Rusia va fi acolo cu oameni de la noi. Ucraina este de altfel invitată. Nu ştiu exact cine va reprezenta fiecare ţară, dar vor fi responsabili înalţi din Rusia, din Ucraina şi din Statele Unite”, a declarat preşedintele american presei în Biroul Oval.

Casa Albă, contactată de AFP, nu a oferit imediat precizări.

Miliardarul a dat asigurări anterior, în faţa presei, la Casa Albă că Ucraina va fi parte la negocieri în vederea oprririi războiului cu Rusia.

Preşedintele rus Vladimir Putin ”vrea pacea”, a dat el asigurări.

”Cred că mi-o va spune dacă nu o vrea”, a declarat Trump presei, la Casa Albă, la o zi după ce a purtat o convorbire la telefon cu liderul de la Kremlin.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.