Repoziţionarea forţelor americane în Europa - în urma unei reduceri cu 9.500 a numărului militarilor staţionaţi în Germania, aprobată de Donald Trump la sfârşitul lui iunie - urmează să fie detaliată în zilele următoare, potrivit unor surse americane şi germane, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Preşedintele american Donald Trump a aprobat, la sfârşitul lui iunie, un plan cu privire la retragerea a 9.500 de militari americani staţionaţi în Germania, care urmează să fie prezentat mai întâi în Congresul Statelor Unite şi apoi aliaţilor din cadrul NATO.

”Săptămâna aceasta se va face un anunţ coordonat din partea americanilor şi a noastră”, a declarat luni, într-o conferinţă de presă, un purtăror de cuvânt al Ministerului german al Apărării.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

Este vorba despre un subiect ”complicat” şi care vizează ”mai multe ţări şi guverne”, a apreciat el.

Un oficial de la Pentagon a confirmat că detaliile planului ar putea să fie publicate ”la mijlocul săptămânii”.

”Au avut loc convorbiri telefonice. Nu ne aflăm în puctul în care să fim pregătiţi să discutăm conţinutul acestor discuţii”, a declarat pentru AFP acest oficial american, care a cerut protecţia anonimatului.

Trump - care acuză Germania de faptul că profită financiar de prezenţa militară americană - a anunţat în iunie această reducere a trupelor americane în Germania.

Ideea este ca unii militari să fie repatriaţi în Statele Unite, iar alţii să fie redesfăşuraţi în ţări din fostul bloc sovietic - cu intenţia de a transmite un mesaj clar Rusiei lui Vladimir Putin, ale cărui ambiţii militare au fost demonstrate de anexarea Peninsulei ucrainene Crimeea în 2014.

Unii dintre aceşti militari urmează să fie staţionaţi în mod permanent, însă majoritatea urmează să fie desfăşuraţi prin rotaţie, în contextul în care Pentagonul consideră că sistemul rotaţiei pferă mai multă flexibilitate, că este mai imprevizibil şi, astfel, mai destabilizator pentru Rusia.

Calendarul acestor mişcări de trupe rămâne vag cu maipuţin de 100 de zile înaintea alegerilor prezidenţiale americane.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.