Regele Charles al III-lea, care se tratează în continuare de cancer, împlineşte 76 de ani după un care, potrivit fiului său, prinţul William, a fost ”cel mai dur din viaţa” sa. relatează AFP.
În continuare foarte activ, regele şi-a reluat angajamentele la sfârşitul lui aprilie, la două luni şi jumătate după ce şi-a anunţat boala.
”Problema e să încerci să-l opreşti”, a declarat în mai multe rânduri regina Camilla.
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
În octombrie, cuplul şi-a reluat vizitele în străinătate, prin deplasări în Australia şi Samoa, la summitul Commonwealth. Regele s-a întors ”revigorat” potrivt anturajului său, în pofida numeroaselor angajamente din acest maraton de 11 zile la antipozi.
El intenţionează să reia un ”ritm norrnal” al vizitelor în străinătate anul viitor, potrivit unei surse de la palat.
Cancerul nu i-a atins hotărârea de ”servi cât mai am de trăit”, aşa cum a declarat regele la moartea mamei sale, regina Elizabeth a II-a, la 8 septembrie 2022, după ce s-a pregătit pentru acest rorl timp de peste 70 de ani.
Duminică, Charles a prezidat, gânditor, în frigul londonez, ceremoniile de comemorare a morţilor în războaie din 1914 încoace, un punct puternic în fiecare an în calendarul regal. Cu o zi mai înainte el s-a sdus împreună cu William şi prinţesa Kate, care şi-a încheiat recent terapia, la Royal Albert Hall la un concert comemorativ.
După ce l-a primit marţi pe regele Bahrainului Hamad bin Isa Al Khalifa, Charles al III-lea a oferit miercuri o recepţie la Buckingham Palace în onoarea industriei britanice a cinematografiei şi televiziunii, iar seara a asistat la premiera mondială a Gladiator II.
El nu se odihneşte de ziua sa de naştere, marcată tradiţional cu salve de lovituri de tun în mijlocul zilei.
Regele inaugurează joi, în sudul Londrei, un centru de redistribuire a surplusului de hrană, în cadrul unui ”proiect alimentar al Coroanei” lansat cu ocazia împlinirii vârstei de 75 de ani, unde inagurează, potrivit palatului regal, un nou frigider industrial.
Anul a fost dificil pentru familia regală în multe privinţe, comunicarea rămâne întreruptă cu prinţul Harry şi soţia acestuia, Meghan, veniturile în valoare de milioane ale lui Charles şi William au făcut recent obiectul unui documentar incriminator, iar problema reparaţiilor privind sclavia a devenit mai presantă la summitul Commonwealth.
În februarie, palatul anunţa cancerul regelui la câteva săptămâni după o operaţie la prostată, precizând că nu este un cancer de prostată.
În martie, la două luni după o operaţie grea la abdomen, prinţesa de Wales - cea mai populară dintre membrii familiei regale - anunţa la rândul său că suferă de un cancer, tot fără să facă vreo precizare.
ABSENŢĂ LA COP29
Prinţesa în vârstă de 42 de ani a încântat mulţi fani anunţând la 9 septembrie încheierea chimioterapiei într-o înregistrare video postată pe reţele de socializare.
Ea şi-a reluat între timp angajamentele lent.
”Sincer, a fost îngrozitor. Este probabil cel mai dur an din viaţa mea”, mărturisea la 7 noiembrie prinţul William, moştenitorul tronului.
”Sunt atât de mândru de soţia mea, sunt mândru de tatăl meu pentru că au gestionat situaţia aşa cum a făcut-o”, a declarat el într-o vizită în Africa de Sud.
”Însă, din punct de vedere familial, personal, a fost brutal”.
Sănătatea rămâne o îngrijorare regală constantă.
Un medic l-a însoţit pe rege în timpul vizitei în Australia şi Samoa, luna trecută. La întoarcere, regele şi regina au petrecut trei zile într-un centru de relaxare, la Bangalore, în India, pentru a-şi ”sparge” călătoria lungă.
Câteva zile mai târziu, Camilla, în vârstă de 77 de ani, îşi suspenda angajamentele din cauza unei infecţii pulmonare. Ea tocmai şi-a reluat un minimum de angajamente.
Iar regele, un vechi apărător al mediului, nu s-a dus la Baku, în Azerbaidjan, la COP29.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.