Cel puţin o persoană contaminată cu varianta omicron a SARS-CoV-2 a murit în Regatul Unit, care vrea să vaccineze toţi adulţii cu un ”booster” anticovid până la sfâşitul lui decembrie, împotriva unui ”tsunami” aşteptat al acestei noi variante foarte contagioase, relatează AFP.
Regatul Unit este astfel prima ţară care anunţă în mod oficial un deces din cauza variantei omicron.
Regatul, foarte grav afectat de pandemie, înregistrează 146.000 de morţi din cauza covid-19 şi o medie aproximativ 50.000 de contaminări zilnic.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Această ţară cu 66 de milioane de locuitori a impus o serie de restricţii în vederea unei evitări a copleşirii spitalelor, precum întoarcerea la munca de la distanţă - care a intrat în vigoare luni.
În planul vaccinării, regatul a angajat o cursă contracronometru.
Împotriva unui ”tsunami omicron”, potrivit premierului Boris Johnson, Guvernul a devansat cu o lună obiectivul vaccinării cu un ”booster” anticovid a tuturor persoanelor în vârstă de peste 18 ani în Anglia, care se pot vaccina până de Anului Nou.
”Din nefericire, omicron generează spitalizări şi s-a confirmat că cel puţin un pacient a murit din cauza omicron”, a anunţat liderul conservator într-o vizită la un centru de vaccinare, la Londra.
”Ideea că este vorba despre un fel de versiune mai puţin virulentă a virusului, cred eu, este un lucru pe care trebuie să-l îndepărtăm şi să recunoaştem că ritmul (răspândirii acesteia) accelerează în rândul populaţiei”, a subliniat Johnson, care încurajează populaţia să ceară să fie vaccinată cu o a treia doză de vaccin anticovid.
Această sarcină se anunţă însă titanică.
Această campanie de vaccinare cu un ”booster” - o multiplicare a centrelor de vaccinare, o prelungire a programului centrelor, desfăşurarea armatei -, care constă într-o dublare a numărului dozelor ”booster” la aproximativ un milion pe zi, este de oamploare ”nemaivăzută” în această ţară, a subliniat ministrul Sănătătţii Sajid Javid la Sky News.
În contextul în care vaccinarea completă este considerată insuficientă pentru a oferi un nivel de protecţie împotriva variantei omicron, aproximativ 40% din persoanele în vârstă de peste 12 ani au fost vaccinate şi cu un ”booster” anticovid.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...