Regatul Unit şi Australia au semnat un nou Acord de apărare joi, la Canberra care deschide calea unei primiri de trupe şi împărtăşirii unor informaţii militare clasificate, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Documentul include un ”Acord privind statutul forţelor”, potrivit miniştrilor celor două ţări, care facilitează desfăşurarea şi operaţiuni ale militarilor fiecăreia dintre cele două ţări în cealaltă.

Ministrul britanic al Apărării Grant Shapps a semnat acest acord cu omologul său australian Richard Marles, în cadrul unei ceremonii în Parlamentul de la Canberra.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Acordul nu constituie un pact de apărare reciprocă integral, care ar obliga una dintre părţi să intervină militar în cazul în care cealaltă este ameninţată sau atacată.

Însă cele două părţi anunţă că ”se angajează să se implice” reciproc în cazul unei ameninţări.

”Pe măsură ce lumea devine tot mai complexă şi mai incertă, trebuie să ne modernizăm partneriatele cele mai importante”, a subliniat Richard Marles.

”Acordurile pe care le-am încheiat azi (joi) vor garanta acest rezultat în viitor”, a dat el asigurări.

Un Acord privind statutul forţelor - comun între statele membre NATO - defineşte regulile aplicabile personalului militar străin cu baza într-o ţară gazdă.

Australia a încheiat de mult timp un Acord privind statutul forţelor cu Statele Unite.

Statele Unite, Marea Britanie şi Australia sunt membri ai tinerei alianţe de apărare AUKUS, un pact care vizează să oprească expansiunea militară chineză în regiunea Asia-Pacific.

Unul dintre pilonii principali ai AUKUS vizează să doteze Asutralia cu o flotă de submarine puternice cu propulsie nucleară.

Acordul de joi va facilita astfel, de exemplu, formarea unor marinari australieni pe submarine nucleare britanice sau instalatrea unor echiopaje britanice în Australia.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.