Rebelii houthi din Yemen au revendicat duminică un atac asupra unui portavion american în Marea Roşie, ca ripostă la loviturile lansate cu o zi înainte de Statele Unite, care, potrivit Washingtonului, au ucis mai mulţi lideri ai mişcării susţinute de Iran, relatează AFP.
Aceste lovituri, efectuate asupra bastioanelor rebelilor din Yemen după ameninţări la adresa comerţului maritim şi a Israelului, au dus la moartea a cel puţin 31 de persoane, inclusiv copii, potrivit rebelilor houthi.
"Ca răspuns la această agresiune (americană), forţele armate au desfăşurat o operaţiune militară (...) vizând portavionul american USS Harry Truman şi navele de război care îl însoţeau în nordul Mării Roşii", au declarat houthi, precizând că au folosit 18 rachete şi o dronă.
Statele Unite nu au confirmat iniţial atacul.
Sâmbătă, preşedintele american Donald Trump a promis „iadul” „teroriştilor houthi” şi a cerut Iranului să nu-i mai sprijine pe aceşti rebeli, care au intensificat atacurile asupra navelor în largul coastelor Yemenului de la începutul războiului dintre Israel şi Hamas în Fâşia Gaza.
Iranul a condamnat loviturile „barbare” şi a respins ameninţările lui Trump.
Atacurile au provocat moartea "mai multor lideri Houthi importanţi", a declarat duminică Mike Waltz, consilierul american pentru securitate naţională. Acesta a avertizat Iranul că „destul este destul”.
Houthi, care controlează mari părţi din Yemen, inclusiv capitala Sanaa, au avertizat sâmbătă că loviturile americane „nu vor rămâne fără răspuns” şi că forţele lor sunt „pregătite să răspundă la escaladare cu escaladare”.
Împreună cu mişcarea islamistă palestiniană Hamas şi Hezbollah din Liban, houthi fac parte din ceea ce Iranul numeşte „axa rezistenţei” faţă de Israel.
Ambele mişcări au condamnat raidurile americane, care, potrivit Ministerului Sănătăţii houthi, au lovit Sanaa, guvernoratul Saada din nordul Yemenului şi oraşul Radaa din centrul Yemenului.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.