Preşedintele rus Vladimir Putin ”va muri în curând”, a declarat într-un interviu acordat presei ucrainene preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, spre deosebire de el, care este ”mai tânăr”, uitând astfel că au fost amândoi, de la începutul Războiului din Ucraina, ţinta multor atentate de asasinare , relatează AFP.
”Va muri în curând, este un fapt”, a declarat şeful statului ucrainean într-un interviu miercuri seara, înaintea unui summit al aliaţilor Kievului,.joi, la Paris, un interviu acordat unui număr de patru jurnalişti europeni, între care şi Caroline Roux de la postul francez France 2.
Preşedintele ucrainean a declarat că omologul său rus ar putea ”pune capăt acestui război înainte de a muri”.
”Eu sunt mai tânăr decât el, deci pariaţi pe mine!”, a adăugat el.
Cu toate acestea, de la începutul invaziei ruse a Ucrainei, în februarie 2022, Kievul a dezvăluit mai multe tentative de asasinare a preşedintelui Zelenski, atribuite Moscovei.
În martie 2024, autorităţile ucrainene anunţau că au dejucat un complot rus vizând asasinarea preşedintelui ucrainean şi mai mai multor oficiali militari care joacă un rol-cheie în rezistenţa Kievului împotriva invaziei ruse.
ZELENSKI, ŢINTIT DE SERVICILE RUSE
Serviciul ucrainean de Securitate (SBU) anunţa într-un comunicat că a ”destructurat o reţea de agenţi” ai Serviciilor ruse de Securitate (FSB) care pregătea ”asasinarea preşedintelui ucrainean” şi că a arestat doi ofiţeri ucraineni care făceau parte din reţea,
În urma acestor dezvăluiri, Volodimit Zelenski l-a destituit prin decret pe şeful securităţii sale personale, Serghei Leonidovici Rud din postul de şef al Departamentului Protecţiei de Stat al Ucrainei.
În aprilie 2024, un bărbat suspectat de faptul că ajuta servicile ruse de informaţii să pregătească un atentat împotriva lui Volodimir Zelenski a fost arestat în Polonia, potrivit parchetelor polonez şi ucrainean.
Cetăţeanul polonez respectiv, identificat doar ca fiind Pawel K., avea ca sarcină ”să colecteze şi să furnizeze informaţii serviciilor militare de informaţii (GRU) ale Federaţiei ruse (...), să ajute serviciile secrete ruse să planifice o eventuală tentativă de asasinare a unui şef de stat străin, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski”, potrivit unui comunicat al parchetului polonez.
OPERAŢIUNE UCRAINEANĂ SECRETĂ
De partea rusă, un adjunct al ministrului rus de Externe, Serghei Riabkov, declara în august 2024 la televiziunea naţională că serviciile ruse de informaţii au aflat despre existenţa unei operaţiuni ucrainene secrete vizând să-l ucidă pe preşedintele rus Vladimir Putin la 28 iunie 2024, în timpul unei parade de Ziua Marinei ruse.
Potrivit lui Riabkov, ministrul rus al Apărării Andrei Belousov, care ar fi fost vizat şi el, ar fi contactat Pentagonul cu 16 zile înainte de paradă.
Secretarul american al Apărării de atunci, Lloyd Austin, ar fi contactat apoi Ucraina pentru a împiedica lansarea acestei operaţiuni secrete.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...