Preşedintele rus Vladimir Putin a comis o ”mare greşeală” invadând Ucraina, căreia i-a ”subestimat” rezistenţa, acuză joi secretarul general al NATO Jens Stoltenberg, înaintea începerii unui summit extraordinar al Alianţei Nord-Atlantice, la Bruxelles, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Preşedintele (ucrainean Volodimir) Zelenski se va adresa liderilor Alianţei, iar ei îşi vor analiza susţinerea în vederea ajutării Ucrainei să-şi exercite dreptul la autoapărare”, anunţă Stoltenberg.

NATO urmează să discute, de asemenea, despre necesitatea ”relansării apărării pe flancul de est”, anunţă secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice.

În timp ce invazia rusă a Ucrainei intră în cea de a doua lună, trei summituri - NATO, G7 şi UE - ale şefilor de stat şi de guverne din Occident au loc la Bruxelles.

Casa Albă subliniază că este vorba mai ales depre o consolidare a arsenalului sancţiunilor deja impuse, cu scopul de a evita tentative de ocolire a acestora de către Moscova, şi despre o consolidare de durată a poziţiei NATO în Europa de est.

”Ceea ce ne-ar plăcea să auzm este ca această fermitate împărtăşită pe care am observat-o luna trecută să dureze atât cât va trebui”, a subliniat consilierul în probleme de securitate naţională al lui Joe Biden, Jake Sullivan.

Biden a sosit miercuri în capitala Belgiei, într-un turneu în cadrul căruia efectuează vineri şi o vizită în Polonia.

Statele Unite urmează să anunţe joi ”o serie de sancţiuni care vizează atât personalităţi politice”, cât şi ”oligarhi”, a anunţat Sullivan.

NATO urmează să desfăşoare patru noi grupur tactice - în Bulgaria, România, Ungaria şi Slovacia - în vederea uneiconsolidări a apărării împotriva Rusiei pe flancul de est, a anunţat secretarul general Jens Stoltenberg.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.