Un militar american alb din Corpul Puşcaşilor Marini urma să fie inculpat vineri de omor din culpă de către autorităţile de la New York, a anunţat Parchetul din Manhattan, după ce a ucis prin strangulare un tânăr afroamerican fără adăpost, cunoscut, o scenă filmată la 1 mai în metrou care a şocat, relatează AFP.
”Putem confirma că Daniel Penny va fi arestat şi inculpat de omor din culpă”, a anunţat joi, într-un comunicat, un purtător de cuvânt al Procuraturii din Manhattan.
Militarul Daniel Penny, în vârstă de 24 de ani, urma să- compară vineri ”pentru a fi inculpat de un tribunal penal din Manhattan”, a anunţat el.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Daniel Penny este suspectat că i-a cauzat, la 1 mai, moartea - prin ”compresie” pe gât - lui Jordan Neely, în vârstă de 30 de ani, potrivit Medicinii Legale a New Yorkului.
Jordan Neely, un tânăr afroamerian care trăia pe străzile din Manhattan, era cunoscut de zece ani, din cauza asemănării şi prestaţiilor sale prin care imita pe legenda muzicii şi dansului Michael Jackson (1958-2009).
O înregistrare video a dramei, difuzată de întreaga presă, a stârnit o emoţie puternică la New York.
I stand with #danielpenny who had to defend himself & others from a violent lunatic with a mile long police record. pic.twitter.com/flOBP3rApo
— Patriotic Pam (@ConservativeJe7) May 6, 2023
BREAKING: Full footage reveals former Marine Daniel Penny putting Jordan Neely in 'recovery position', passengers complimenting him.
— 1776 (@TheWakeninq) May 8, 2023
This needs to go viral. Killers don’t get complemented by strangers and they don’t put people in the recovery position. pic.twitter.com/mYhZsrSW2g
Timp de cinci minute, ea arată victima la pământ, într-un vagon de metrou, la New York.
Daniel Penny este culcat în spatele tânărului pentru a-l imobiliza, strângându-l de partea superioară a corpului.
Unii pasageri, în picioare, deasupra celor doi tineri, par descumpăniţi, iar alţii încearcă vag să-l ţină de mâini pe Jordan Neely, care se zbate.
Un martor a declarat AFP că Jordan Neely a dat buzna în vagon ţipând la pasageri şi cerându-le de mâncare sau de băut.
Poliţia, trimisă în metrou, l-a interogat scurt pe suspectul prizei strangulării, iar Parchetul din Manhattan l-a urmărit penal abia după zece zile.
Jordan Neely, a cărui familie şi ale cărui rude s-au exprimat în presă, este o persoană fără adăpost cunoscută la New York, care a fost arestată de zeci de ori, din cauza ”tapajelor” în spaţiul public.
El suferea, la fel ca multe alte persoane fără adăpost, de tulburări psihiatrice, într-un megalopolist cu 8,5 milioane de locuitori plin de inegalităţi socio-economice abisale.
Stânga newyorkeză a denunţatacest caz.
Reprezentanta democrată din New York în Camera Reprezentanţilor de la Washington Alexandria Ocasio-Cortez a acuzat o ”crimă”.
Mai multe manifestaţii au avut loc la sfârşitul săptămânii trecute - cea mai violentă vinerea trecută, care s-a soldat cu zece arestări în metrou.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.