Profesorul american Marc Fogel, eliberat de Rusia după trei ani şi jumătate de închisoare, a fost întâmpinat de preşedintele american Donald Trump la Casa Albă, marţi, după zborul spre casă de la Moscova făcut în compania emisarului lui Trump pentru Orientul Mijlociu, Steve Witkoff, care a venit personal în capitala rusă ca să-l ia, o escală neanunţată în prealabil, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

„Mă simt ca cel mai norocos om de pe pământ în acest moment”, a spus Fogel, cu un drapel american ţinut în jurul umerilor. „Sunt un profesor din clasa de mijloc care se află acum într-o lume de vis”, a mărturisit el.

Trump, stând alături de Fogel în Sala de Recepţii Diplomatice a Casei Albe, a comentat: „Pentru mine arată al naibii de bine”.

Avionul lui Steve Witkoff a fost la sol în Moscova pentru câteva ore, marţi, înainte de a pleca cu Fogel la bord, zburând prin Europa Centrală şi înapoi la Washington, a declarat pentru Reuters Martin De Luca, membru al echipei juridice a lui Fogel.

CITEȘTE ȘI Un avion de la Washington a aterizat la Moscova

Eliberarea lui Fogel, în vârstă de 63 de ani, care fusese deţinut în Rusia din august 2021 şi ispăşea o pedeapsă de 14 ani închisoare, a venit în contextul în care Trump încearcă să îmbunătăţească relaţiile cu Moscova, ca parte a unui efort de a asigura sfârşitul războiului din Ucraina.

Fogel fusese lăsat în afara schimbului istoric de deţinuţi din august anul trecut, care a implicat 24 de persoane - 16 trimise din Rusia în Occident, inclusiv reporterul Wall Street Journal Evan Gershkovich, şi opt trimise înapoi în Rusia din Occident.

CE A DAT TRUMP LA SCHIMB? O ALTĂ PERSOANĂ URMEAZĂ SĂ FIE ELIBERATĂ MIERCURI

Trump a declarat că eliberarea lui Fogel „ar putea fi o parte foarte importantă” pentru încheierea războiului din Ucraina. Atât el, cât şi Fogel i-au mulţumit preşedintelui rus Vladimir Putin pentru eliberarea sa.

„Am vrut doar să-l aducem înapoi acasă”, a spus Trump, adăugând că îl va duce pe Fogel într-un tur al Dormitorului Lincoln de la etajul Casei Albe.

Trump a spus că o altă persoană va fi eliberată miercuri, fără a identifica cine ar fi aceasta.

El a numit termenii eliberării lui Fogel ca fiind „foarte corecţi”.

Fogel a fost eliberat în custodia emisarului lui Trump pentru Orientul Mijlociu, Steve Witkoff, care a făcut o escală neanunţată la Moscova marţi pentru a-l ridica. În avionul spre casă, Fogel, care este din Pennsylvania, a fost prezentat cu un pahar ridicat, o farfurie cu brânză şi paşaportul său american, într-o fotografie postată pe reţelele sociale de trimisul principal al lui Trump pentru ostatici, Adam Boehler.

Întrebat la ce au renunţat Statele Unite în schimbul lui Fogel, Trump le-a spus reporterilor mai devreme: „Nu prea multe” şi a numit eliberarea o dovadă de bună-credinţă din partea ruşilor.

„Am fost trataţi foarte frumos de către Rusia. De fapt, sper că acesta este începutul unei relaţii în care putem pune capăt acestui război (din Ucraina) şi milioane de oameni pot înceta să mai fie ucişi”, a declarat Trump.

Fogel a fost condamnat la 14 ani de închisoare pentru contrabandă cu droguri după ce a fost reţinut pe aeroportul Şeremetievo din Moscova în august 2021 având 17 grame de marijuana în bagaje. Marijuana fusese prescrisă medical în Pennsylvania, unde este legală, a declarat Martin De Luca, membru al echipei juridice a lui Fogel.

„Suntem mai mult decât recunoscători, uşuraţi şi copleşiţi că, după mai mult de trei ani de detenţie, tatăl, soţul şi fiul nostru, Marc Fogel, se întoarce în sfârşit acasă”, a declarat familia Fogel. „Aceasta a fost cea mai întunecată şi mai dureroasă perioadă din viaţa noastră, dar astăzi, începem să ne vindecăm”, a transmis familia.

Dmitri Ovsiannikov, care a fost avocatul rus al lui Fogel, a declarat pentru agenţia rusă de ştiri Interfax că Fogel a fost transferat săptămâna trecută de la o închisoare din Ribinsk, la nord de Moscova, la un centru de detenţie provizorie din Moscova, de unde a fost eliberat.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.