A şasea soţie a emirului din Dubai s-a adresat unui tribunal din Londra pentru un ordin de protecţie faţă de o căsătorie forţată, a informat Press Association, conform CNN.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Prinţesa Haya bint al-Hussein a apărut în faţa unui tribunal din centrul Londrei pentru prima zi a bătăliei sale legale cu Şeicul Mohammed bin Rashid Al Maktoum.

Conform Press Association, judecătorul a permis presei să ofere informaţii limitate cu privire la detaliile cazului. În plus faţă de ordinul de protecţie, prinţesa a cerut şi custodia celor doi copii ai cuplului şi un ordin de anti-molestare pentru ea.

Şeicul Mohammed, care a cerut să-i fie trimişi copiii înapoi în Dubai, nu a fost prezent la proces.

Ordinul de protecţie, conform legii din Anglia, protejează o persoană care este forţată să se căsătorească cu cineva cu care nu doreşte sau poate ajuta persoanele care se află deja într-un mariaj forţat.

Avocaţii Şeicului Mohammed au cerut mai multe restricţii pentru presă, însă această cerere a fost respinsă, preşedintele Diviziei pentru Familiie a tribunalului considerând că există interes public pentru a înţelege procedurile tribunalului.

Prinţesa este cunoscută la nivel internaţional, fiind prietenă apropiată cu Prinţul Charles al Marii Britanii şi cu soţia sa Camilla, Ducesa de Cornwall.

Ea a absolvit facultatea de Politică, Filosofie şi Economie de la Oxford.

Prinţesa, care e născută în Iordania, s-a căsătorit cu Şeicul Mohammed în 2004, devenind astfel a şasea sa soţie.  Ea fugit iniţial în Germania în acest an pentru a cere azil.

Conform unor surse apropiate prinţesei, ea a descoperit recent informaţii îngrijorătoare despre întoarcerea în Dubai a uneia dintre fiicele şeicului, Latifa. Latifa ar fi fugit din Emiratele Arabe Unite cu ajutorul unui francez, însă a fost interceptată de persoane înarmate pe coasta Indiei şi adusă înapoi în Dubai.

La acel moment Prinţesa Haya a luat apărarea Dubaiului cu privire la incident.

Autorităţile din Dubai au informat că Latifa este „vulnerabilă exploatării” şi că „este în siguranţă acum în Dubai”. Însă activiştii pentru drepturile omului au afirmat că ea a fost răpită de oamenii şeicului Mohammed.

De atunci însă, Prinţesa Haya a aflat noi informaţii despre caz şi a fost supusă unor presiuni şi atitudini ostile din partea familiei soţului ei. Drept urmare, nu s-a mai simţit în siguranţă în Dubai.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.