Un bărbat suspectat că a jucat rolul de intermediar între comanditar şi persoanele acuzate de asasinarea jurnalistei Daphne Caruana Galizia în Malta, în 2017, în timp ce ancheta cu privire la corupţie, şi care a fost arestat săptămâna trecută a declarat că-l cunoaşte pe comanditar şi este pregătit să-i dezvăluie identitatea, cu condiţia să fie graţiat, relatează Euronews.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Premierul maltez Joseph Muscat a confirmat marţi o dezvăluire a ziarului Times of Malta, potrivit căreia ar fi semnat o scrisoare prin care recomandă graţierea de către preşedinte a intermediarului, în cazul în care acesta depune mărturie.

Asasinarea jurnalistei, la vârsta de 53 de ani, în explozia maşinii acesteia, a provocat un val de indignare în Europa.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

După asasinarea jurnalistei Daphne Caruana Galizia, 45 de jurnalişti de la 18 publicaţii din întreaga lume ”au colaborat timp de cinci luni pentru ca activitatea lui Daphne Caruana Galizia să nu moară odată cu ea”.

Aceste activităţi au avut loc în cadrul programului "Forbidden Stories", al cărui obiectiv este să continue anchetele jurnaliţtilor încarceraţi sau ucişi înainte să le încheie.

O contraanchetă cu privire la asasinat a fost realizată de jurnaliştii Jules Giraudat şi Arthur Bouvart şi difuzată în revista franceză Envoyé spécial.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.