Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a lansat luni după-amiză un nou atac la adresa primarului londonez, pe care l-a catalogat patetic pentru că a atras atenţia asupra modului în care miliardarul republican i-a scos declaraţiile din context pentru a face un comentariu politic după atentatul terorist de pe London Bridge, relatează BBC.
”Scuză patetică din partea primarului Londrei, Sadiq Khan, care a trebuit să se gândească rapid cu privire la declaraţia sa că nu există niciun motiv de alarmare. MSM (presa tradiţională - n.r.) se chinuie multn să vândă asta”, a scris preşedintele american într-un mesaj postat pe Twitter.
Primarul Khan i-a îndemnat pe londonezi să nu fie alarmaţi cu privire la suplimentarea prezenţei poliţiştilor pe străzi după atentat, dar miliardarul republican i-a scos această declaraţie din context şi a lansat un atac dur pe Twitter.
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”Cel puţin şapte morţi şi 48 de răniţi în atacul terorist şi primarul Londrei ne spune că nu există niciun motiv de alarmare”, a scris în urmă cu o zi preşedintele de la Casa Albă.
Un purtător de cuvânt al primarului londonez a condamnat scoaterea declaraţiilor din context pentru a-i servi lui Trump.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.