Un proces al preşedintelui regional separatist al Cataloniei Quim Torra, cuprivire la nesupunere, după ce a refuzat să retragă simboluri separatiste de la edificii publice, a început luni la Barcelona, în nord-estul Spaniei, într-un context de tensiuni puternice în această regiune spaniolă, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Parchetul cere ca Torra să fie condamnat la o ineligibilitate de cel puţin 20 de luni şi la o amendă în valoare de 30.000 de euro.

Tribunalul urma să delibereze la finalul audierii, luni. Ar putea avea loc un apel la Curtea Supremă, care ar putea dura mai multe luni. În cazul în care Torra este condamnat, iar această condamnare este confirmată de Curtea Supremă, el nu va mai putea fi preşedintele regiunii din nord-estul ţării.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Acest proces intervine în contextul în care Catalonia fiebe, de mai multe săptămâni, după condamnarea la jumătatea lui octombrie a nouă lideri separatişti cu privire la rolul pe care l-au jucat în secesiunea eşuată din 2017.

Faptele cu privire la care Torra - un apropiat al fostului preşedinte catalan Carles Puigdemont - este judecat au avut loc în martie.

Autoritatea Electorală spaniolă i-a ordonat atunci să retragă simboluri separatiste de la edificii publice din regiune, care să garanteze neutralitatea instituţională în campania în vederea alegerilor legislative de la sfârşitul lui aprilie.

Torra a recunoscut în faţa judecătorului că nu a dat ascultare autorităţii electorale. ”Nu am respectat (decizia autorităţii) sau, altfel spus, nu m-am supus”, a declarat el în catalană.

Această autoritate ”nu era competentă” să dicteze o asemenea decizie, pentru că ea ”nu este un organ superior preşedintelui (Cataloniei) în plan ierarhic”, a declarat el.

O banderolă pe faţada sediului Guvernului catalan, la Barcelona, cu sloganul ”Libertate pentru deţinuţii politici şi exilaţi” şi pe care se afla o panglică galbenă, au fost vizate în mod expres.

Panglica galbenă este folosită de către separatişti pentru a cere eliberarea liderilor lor din închisoare.

După ce a ignorat în două rânduri termenul impus de autoritatea electorală, Guvernul catalan a insultat autorităţile acoperind această banderolă cu altă banderolă, dar pe care se afla o panglică albă tăiată cu o bară roşie în locul panglicii galbene.

Torra a cedat, până la urmă, şi a retras-o, înaintea intervenţiei poliţiei.

Panglica galbenă ”nu este propagandă”, ci exprimă ”o dorinţă de dreptate”, de ”protest”, a declarat Torra, în opinia căruia a vorbi despre ”deţinuţi politici” ţine de ”libertatea de exprimare”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.