Preşedintele Parlamentului European, social-democtratul italian David Sassoli, a murit luni noapte, în Italia, la 65 de ani, a anunţat purtătorul său de cuvânt. Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, marţi, un mesaj de condoleanţe la moartea preşedintelui Parlamentului European, David Sassoli, despre care a spus că a fost un prieten al României şi un lider care a luptat pentru valorile şi principiile Uniunii Europene De asemenea, au transmis mesaje şi liderii partidelor politice. Şi premierul Nicolae Ciucă a afirmat că europenii au pierdut un lider dedicat valorilor democratice şi un constructor devotat al Europei Unite.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
CITEȘTE ȘI Preşedintele Klaus Iohannis şi liderii politici din România, mesaje de condoleanţe la moartea preşedintelui Parlamentului European, David Sassoli: A fost un prieten al României şi un lider care a luptat pentru valorile şi principiile Uniunii Europene

”David Sassoli a murit la ora 01.15 la CRO (centrul de oncologie) din Aviano, Italia, unde era spitalizat de la finalul lunii decembrie. Data şi locul funeraliilor vor fi comunicate în orele următoare", a spus Roberto Cuillio.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Luni după-amiază, purtătorul de cuvânt al său a anunţat internarea lui David Sassoli "din cauza unei complicaţii grave ca urmare a unei disfuncţii a sistemului imunitar” şi anularea activităţilor sale oficiale. După ce a suferit în trecut de leucemie, David Sassoli fusese deja internat în această toamnă pentru pneumonie.

Fost jurnalist şi prezentator de ştiri TV în Italia, David Sassoli a fost ales pentru prima dată europarlamentar în 2009. În 2019, i-a succedat în calitate de preşedinte al Parlamentului European unui alt italian, Antonio Tajani, un apropiat al lui Silvio Berlusconi din PPE (dreapta), pentru un mandat de doi ani şi jumătate.

Alegerea noului preşedinte al Parlamentului European urmează să aibă loc în ianuarie.


 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.