Conservatoarea malteză Roberta Metsola, desemnată de PPE, a fost aleasă preşeidntă a Parlamentului Euroean (PE) din primul tur, marţi, cu 485 de voturi, ca...
Eurodeputata ecologistă Alice Bah Kuhnke, un fost ministru suedez, candidează săptămâna viitoare la succesiunea italianului David Sassoli, la preşedinţia...
Luni, 17 ianuarie, va avea loc o ceremonie de omagiere a preşedintelui David Sassolim la deschiderea sesiunii plenare de la Strasbourg, în prezenţa fostului...
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, marţi, un mesaj de condoleanţe la moartea preşedintelui Parlamentului European, David Sassoli, despre care a spus că...
Preşedintele Parlamentului European, social-democtratul italian David Sassoli, a murit luni noapte, în Italia, la 65 de ani, a anunţat purtătorul său de...
Parlamentul European a dat în judecată, la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE), Comisia Europeană (CE), pe care o acuză de faptul că nu aplică...
Instituţiile europene sunt uşurate şi mulţumite, la o zi după alegerile legislative din Germania, că partide proeuroene vor continua să conducă ţara în...
Preşedintele Parlamentului European, italianul David Sassoli, în vârstă de 65 de ani, care face parte din Grupul Socialiştilor şi Democraţilor (S&D), este...
Preşedintele Parlamentului European (PE) David Sassoli se declară ”foarte dezamăgit” de ezitarea statelor membre UE în problema migraţiei şi îndeamnă...
O primă echipă de şase grăniceri din cadrul Agenţiei europene Frontex şi-a început activitatea vineri în Lituania, unde creşte puternic numărul...
Preşedinta Senatului Anca Dragu a avut o întrevedere, miercuri la Bruxelles, cu preşedintele Parlamentului European David Sassoli. Subiectele aflate pe agenda...
Preşedintele Parlamentului European, David Sassoli, prim-ministrul portughez António Costa, din partea Consiliului, şi preşedinta Comisiei Europene, Ursula...
Marcel Ciolacu a afirmat că este încurajator faptul că oficialii europeni susţin demersurile PSD cu privire la Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă....
Uniunea Europeană îndeamnă statele membre ”să accelereze” ratificarea la nivel naţional a mecanismului care finanţează planul masiv de relansare...
Premierul Florin Cîţu efectuează o vizită de lucru la Bruxelles în perioada 11 - 12 februarie, informează Guvernul. Şeful Executivului va avea întâlniri...
Comisia Europeană (CE) le-a prezentat statelor membre ale Uniunii Europene (UE) o propunere în vederea unei prelungiri - până la sfârşitul lui aprilie - a...
Premierul Florin Cîţu efectuează o vizită de lucru la Bruxelles în perioada 11 - 12 februarie, informează Guvernul. Şeful Executivului va avea întâlniri...
David Sassoli, preşedintele Parlamentului European, s-a declarat îngrijorat faţă de scenele de miercuri de la Capitoliu şi, într-un mesaj publicat pe...
Preşedintele Parlamentului European David Sassoli a anunţat că instituţia nu va vota până anul viitor asupra acordului între UE şi Marea Britanie cu...
Preşedinta Comisiei Europene (CE) Ursula von der Leyen a părăsit summitul şefilor de stat şi de guverne din UE, care tocmai a început, la Bruxelles, pentrua...
Regatul Unit a recunoscut că vrea să revină asupra unora dintre angajamentele pe care şi le-a asumat la ieşirea din Uniunea Europeană (UE), încălcând...
Preşedintele Parlamentului European David Sassoli a anunţat marţi că următoarea sesiune plenară al PE din perioada 14 - 17 septembrie va avea loc la...
David Sassoli, preşedintele Parlamentului European, a declarat miercuri, la întâlnirea de urgenţă a liderilor UE cu privire la criza din Belarus, că...
David Sassoli, preşedintele Parlamentului European, a salutat marţi reuşita Consiliului European de a ajunge la un acord asupra bugetului multianual şi a...
Liderii UE speră să profite de o videoconferinţă, luni, cu premierul britanic Boris Johnson, pentru a da un nou impuls negocierilor viitoarei relaţii după...