Reprezentanţii Elysee au anunţat luni după-amiază că preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, îl va primi pe 29 mai pe liderul Rusiei, Vladimir Putin, la palatul Versailles, transmite Reuters.
Cei doi lideri vor participa la inaugurarea unei expoziţii, care marchează trei secole de la iniţierea primelor relaţii diplomatice dintre Franţa şi Rusia.
Putin şi Macron au discutat deja săptămâna trecută despre crizele regionale din Ucraina şi Siria.
Reprezentanţii Kremlinului au precizat că cei doi lideri vor urma să discute la prima lor întâlnire despre eforturile de combatere a terorismului din Siria.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.