Preşedintele bulgar Rumen Radev s-a opus prin veto alegerii controversate a unui nou procuror general, Ivan Gheşev, singurul candidat la cea mai înaltă funcţie în magistratură, într-o ţară criticată cu regularitate din cauza unei corupţii endemice, relatează AFP.
”Prezentarea unui singur candidat (...) reduce prestigiul şi legitimitatea viitorului procuror general”, a subliniat şeful statului bulgar, exprimându-şi regretul cu privire la faptul că Guvernul nu şi-a folosit dreptul de a propune o candidatură alternativă.
”Trimit înapoi Consiliului Superior al Magistraturii propunerea sa de numire a lui Ivan Gheşev în postul de procuror general”, o hotărâre pe care a luat-o la 24 octombrie, a anunţat joi preşedintele, într-o alocuţiune radiotelevizată.
Consiliul Superior al Magistraturii poate opta să-şi confirme decizia, în pofida opoziţiei preşedintelui.
În acest caz, şeful statului va fi obligat să semneze decretul de numire în funcţie, dacă nu decide să sesizeze Curtea Constituţională.
Numit într-un mandat de şapte ani, procurorul general este una dintre cele mai puternice figuri în Bulgaria. El supervizează activitatea tuturor celorlalţi procurori şi are ultimul de cuvânt de spus cu privire la oportunitatea deschiderii sau închiderii unei anchete.
Apărată de organizaţii de procurori şi comisari de poliţie, procedura desemnării lui Ivan Gheşev a fost criticată de Consiliului Superior al Avocaţilor şi ONG-uri cu activitate în domeniul drepturilor omului.
Joi, Uniunea Judecătorilor a criticat ”absenţa unei adevărate competiţii la unul dintre cele mai importante posturi în stat”.
Manifestaţii împotriva alegerii lui Ivan Gheşev, care este în prezent adjunctul procurorului general, au avut loc în ultimele luni la Sofia.
Opozanţii săo îl acuză pe Gheşev de ”legături cu oligarhia”.
Nicio dispoziţie legală nu permite angajarea responsabilităţii procurorului general, lucru care a făcut obiectul unor critici din partea unor organizaţii internaţionale precum Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) sau Comisia Europeană (CE).
Răspunzând acestor critici, Guvernul lui Boiko Borisov a propus o amendare a legislaţiei care să permită anchetarea penală a procurorului general, dar şi a celor doi preşedinţi ai tribunalelor supreme bulgare.
O delegaţie a Comsiei de la Viena, un organ consultativ al Consiliului Europei (CoE) în probleme constituţionale, se află la Sofia cu scopul de a examina acest proiect.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...