Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut astăzi o întrevedere cu o delegaţie bipartizană a Congresului Statelor Unite ale Americii, aflată în vizită la Chişinău în cadrul House Democracy Partnership – o comisie a Camerei Reprezentanţilor care sprijină democraţiile tinere în consolidarea instituţiilor parlamentare prin schimb de experienţă şi cooperare tehnică. Din delegaţie fac parte patru congresmani republicani şi patru democraţi, inclusiv doi membri ai grupului de prietenie cu Republica Moldova din Congresul SUA (Moldova Caucus), care susţine aprofundarea relaţiilor moldo-americane. Aceeaşi delegaţie urmează să sosească şi la Bucureşti.
”Vizita delegaţiei, condusă de congresmanul Vern Buchanan, reconfirmă sprijinul bipartizan de care se bucură Republica Moldova în Statele Unite şi faptul că parteneriatul moldo-american se află pe agenda americană. În cadrul discuţiilor, Preşedinta Maia Sandu a exprimat recunoştinţa faţă de sprijinul consistent oferit de SUA de-a lungul ultimelor trei decenii – sprijin care a contribuit la modernizarea statului, creşterea rezilienţei energetice şi apărarea suveranităţii în faţa tentativelor de destabilizare externă”, afirmă Preşedinţia de la Chişinău.
Maia Sandu a atras atenţia asupra riscurilor generate de atacurile hibride ale Federaţiei Ruse – inclusiv tentativele de influenţare a procesului electoral – şi a subliniat rolul esenţial al Republicii Moldova în menţinerea stabilităţii regionale de-a lungul celor 1.222 km de frontieră cu Ucraina invadată de Rusia. În context, Maia Sandu a subliniat importanţa menţinerii sprijinului american, în special în domeniul securităţii energetice a Republicii Moldova.
Delegaţia Congresului SUA a inclus opt membri ai Camerei Reprezentanţilor: Vern Buchanan (Republican, Florida), Neal Dunn (Republican, Florida), Andy Ogles (Republican, Tennessee), Anna Paulina Luna (Republican, Florida), Dina Titus (Democrat, Nevada), Ilhan Omar (Democrat, Minnesota), Lloyd Doggett (Democrat, Texas) şi Ted Lieu (Democrat, California).

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.