Premierul francez Edouard Philippe a avertizat marţi - în cursul prezentării planului ieşirii din izolare în Adunarea Naţională - cu privire la ”riscul surpării” economiei, în cazul în care ieşirea din izolare nu este aplicată în mod ”treptat şi prudent”, relatează AFP.
”Considerăm că oprirea prelungită a prucţiei unor părţi întregi ale economiei noastre, că perturbarea de durată a şcolarizării unui mare număr de copii şi adolescenţi, că întreruperea investiţiilor publice sau private, că închiderea prelungită a frontierelor, că limitarea extremă a libertăţii de a pleca şi de a veni (...) ar prezenta pentru ţară, nu doar inconveninentul durerors al izolării, ci, în realitate, pe cel mult mai teribil al riscului surpării”, a declarat premierul.
Edouard Philippe: "J'ai été frappé par le nombre de commentateurs ayant une vision parfaitement claire de ce qu'il aurait fallu faire" pic.twitter.com/tPYndeaBRw
— BFMTV (@BFMTV) April 28, 2020
”Nu folosesc acest termen la întâmplare. Sunt acuzat adesea de subestimare şi nu de exagerare”, a insistat el în Adunarea Naţională.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”Este aşadar necesar să procedăm treptat şi cu prudenţă, la o ieşire din izolare pe cât de aşteptată, pe atât de riscantă”, a continuat Philippe.
Subliniind asupra perspectivei găsirii unui vaccin împotriva noului coronavirus ”în 12 până la 24 de luni”, el a insistat că ”bazarea unei politici publice şi organizarea vieţii francezilor în jurul unor ipoteze atât de incerte nu este de avut în vedere. Trebuie, aşadar, să învăţăm să trăim cu covid-19”.
În contextul în care pandemia şi măsurile drastice de izolare impuse de şase săptămâni în vederea opririi răspândirii covid-19 paralizează activitatea, economia franceză s-ar fi contractat în ultimele luni la un nivel fără precedent de decenii.
Institutul Naţional francez de Statistică şi Studii Economice (INSEE) urmează să publice joi estimarea contracţiei PIB-ului în primul trimestru, după ce a evocat, săptămâna trecută, o economie ”sub anestezie”, care-şi mai asigură ”doar funcţiile vitale”.
”Jumătate dintre salariaţi se aflau, la sfârşitul lui martie, într-o întreprindere a cărei activitate s-a oprit sau a scăzut cu mai mult de jumătate”, aprecia institutul.
Banca Franţei a evaluat, la rândul său, contracţia PIB-ului la aproximativ 6% în primele trei luniale anului, ceea ce transformă Franţa într-una dintre primele mari economii mondiale care intră în recesiune, după o scădere a PIB-ului înregistrată deja la sfârşitul lui 2019.
Aceasta este cea mai slabă performanţă a ecnomiei franceze din 1945.
Numărul şomerilor (categoria A) a înregistrat de asemenea o creştere istorică în martie.
În acest context îngrijorător, indicele încrederii gopodăriilor franceze a înregistrat în aprilie o scădere istorică, după implementarea măsurilor de izolare în lupta împotriva noului coronavirus, a anunţat marţi INSEE, evocând cea mai brutală scădere de la crearea acestui indicator, în 1972.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...