Ucraina a finalizat exhumarea cadavrelor din cea mai mare groapă comună descoperită în urma retragerii trupelor ruse din oraşul Lîman, din estul oraşului, a anunţat joi poliţia ucraineană. În total, 166 de cadavre au fost exhumate, dintre care cinci aparţin unor copii, relatează CNN.
Potrivit Poliţiei Naţionale a Ucrainei, din cimitirul Lîman din regiunea Doneţk au fost exhumate 146 de cadavre, dintre care 111 civili şi 35 militari.
Poliţia a precizat că unele dintre victime au murit din cauza rănilor cauzate de obuze în bombardamentele ruseşti, adăugând că unele trupuri prezentă semnele ”unei morţi violente”, fără a oferi detalii suplimentare.
Echipele CNN care au mers la Lîman au declarat anterior că au văzut cadavre cu mâinile legate la spate în gropile comune.
În total, numărul cadavrelor exhumate din Lîman se ridică la 166, dintre care cinci cadavre aparţin unor copii, potrivit poliţiei.
Victimele vor fi reîngropate după un examen medico-legal, iar exhumarea civililor îngropaţi în altă parte este în desfăşurare.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.