Statele Unite au anunţat, miercuri, că Rusia continuă să-şi consolideze prezenţa militară la graniţele Ucrainei, într-un moment în care Franţa pretinde că are angajamente de la Kremlin, astfel încât să nu existe o "escaladare" suplimentară, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

"Am continuat să observăm, inclusiv în ultimele 24 de ore, capacităţi suplimentare care vin din alte părţi ale Rusiei către graniţa cu Ucraina şi Belarus”, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby, în timpul unei conferinţe de presă.

"Nu vom oferi cifre specifice, dar acestea continuă să crească”, a adăugat el, vorbind de un total de "peste 100.000” de sodaţi prezenti acum. "De asemenea, vedem semne că alte grupuri de luptă sunt pe drum”, a continuat purtătorul de cuvânt al Departamentului Apărării al SUA.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Preşedintele rus Vladimir Putin "continuă să-şi consolideze capacităţile militare”, a subliniat el. "În fiecare zi îşi oferă mai multe opţiuni, în fiecare zi îşi întăreşte capacităţile, în fiecare zi continuă să destabilizeze ceea ce este deja o situaţie foarte tensionată".

Purtătorul de cuvânt a amintit că Statele Unite nu au intenţia de a desfăşura nicio operaţiune în Ucraina, ţară nemembru NATO, în timp ce primii dintre cei 3.000 de soldaţi americani trimişi pentru a "linişti" aliaţii de pe flancul estic al NATO au început să se poziţioneze în Polonia. si Romania.

Ei ar putea participa la operaţiuni de ajutor dacă cetăţenii americani care locuiesc în Ucraina ar intra în aceste ţări în cazul unei invazii ruseşti, dar acest lucru nu ar trebui să fie necesar, a menţionat John Kirby. Statele Unite avertizează de câteva săptămâni că nu intenţionează să evacueze cu ajutorul militarilor pe americanii din Ucraina, aşa cum a făcut la Kabul vara trecută.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.