Patru activişti de extremă stânga au fost condanaţi la închisoare cu executarea, miercuri, la Dresda, din cauza agresării unor neonazişti şi membri ai extremei drepte germane, relatează AFP.
Principala acuzată, Lina E., în vârstă de 28 de ani - aflată în detenţie provizorie din 2020 -, a fost condamnată la cinci ani şi trei luni de închisoare.
Ceilalţi trei coacuzaţi au fost condamnaţi de un tribunal din Dresda, în landul Saxonia, la pedepse cuprinse între doi ani şi nouă luni de închisoare şi trei ani şi nouă luni de închisoare.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Aceşti activişti de extremă stânga au fost găsiţi vinovaţi de mai multe agresări ale unor neonazişti sau presupuşi susţinători ai extremei drepte, la Wurzen, Leipzig şi Eisenach, în landul Turingia, în estul Germaniei, care s-au soldat cu răniţi grav, în perioada 2018-2020.
The verdicts in the Antifa East Trial in Dresden:
— the brake (@TheBrakeNet) May 31, 2023
Lina E. 5 years 3 months
The others: 3 years, 2 years 5 months and 3 years 3 months
All found guilty of membership in a criminal organisation.#AntifaOst #LinaE #FreeLina #le0306 pic.twitter.com/lA4sIHTwUw
Landuri din fosta Republică Democratică Germană (RDG, Germania de Est) constituie bastioane ale extremei drepte germane şi ale mişcării neonaziste.
Adunările lor conduc, cu regularitate, la ciocniri cu activişti de extremă stânga.
Oficiul Central al Protecţiei Constituţiei (BfV), serviciul german de informaţii interne, i-a clasat pe cei patru condamnaţi în categoria ”autonomi violenţi”.
”Acest caz este exemplar în privinţa potenţialului mare de violenţă şi al nivelului radicalizării care prevalează în unele părţi ale mediilor extremi stângi şi care, sub această formă, reprezintă o nouă evoluţie în extremismul de stânga”, trage un semnal de alarmă, într-un comunicat, directorul BfV, Thomas Haldenwang.
Violenţa extremei drepte a fost clasată de către autorităţi în primul rang al ameninăţrilor la adresa securităţii Germaniei, după o serie de atacuri - unele sângeroase - comise în ultimii ani vizând aleşi.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.