Partidul Democratic al Popoarelor (HDP, prokurd, de stânga) a anunţat joi că îl susţine pe rivalul preşedintelui în exerciţiu Recep Tayyip Erdogan, opozantul Kemal Kiliçdaroglu, înaintea tururlui doi al alegerilor prezidenţiale, prevăzute duminică, relatează AFP.
Recep Tayyip Erdogan, care s-a clasat primul, în primul tur, la 14 mai, îşi atacă neîncetat rivalul, pe care-l cataloghează drept ”terorist”, din cauza susţinerii HDP, obligându-l pe Kemal Kiliçdaroglu la un contaatac de dreapta.
”Noi nu renunţăm la transformarea către democraţie, justiţie, bunăstare şi libertate”, a anunţat în faţa presei unul dintre copreşedinţii HDP, Mithat Sancar.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
#SONDAKİKA
— (@Devlet_024) May 25, 2023
HDP ve Yeşil Sol Parti, ikinci turda da Kemal Kılıçdaroğlu'nu destekleyeceklerini açıkladı.
Şimdi Ümit Özdağ HDP ile el ele sandığa gidecek… pic.twitter.com/4otVQwKDzQ
”Erdogan nu a fost niciodată o opţiune pentru noi”, a declarat, la rândul său, Pervin Buldan, care i-a îndemnat pe susţinătorii HDP să se prezinte la urne pentru a pune capăt ”regimului unui singur om”.
Guvernul leagă HDP de Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK), o grupare armată calificată drept ”teroristă” de către Ankara şi aliaţii săi din Occident.
Recep Tayyip Erdogan, care a obţinut 49,5% dintre voturile exprimate în primul tur al alegerilor prezidenţiale, la 14 mai, denunţă la mitinguri şi în alte intervenţii o presupusă complicitate între cele două formaţiuni, cu scopul de a-l discredita pe Kemal Kiliçdaroglu, care a obţinut 44,9% dintre voturile exprimate la 14 mai.
HDP l-a susţinut pe Kemal Kiliçdaroglu în primul tur şi a renunţat să prezinte un candidat propriu în alegerile prezidenţiale, în pofida prezenţei Partidului Bun (Iyi Part,i naţionalist) între cele şase partide ale coaliţiei opoziţiei.
Kemal Kiliçdaroglu a anunţat miercuri un acord cu un micropartid xenofob şi antikurd în turul doi, acuză HDP.
HDP, ameninţat cu interzicerea, a prezentat, la 14 mai, condidaţi în alegerile legislative sub sigla Partidului Stângii Verzi (YSP, stânga), care a obţinut 61 de mandate în Parlament, devenind a treia forţă politică din Turcia.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...