Papa Francisc a denunţat „propriul interes limitat şi naţionalismul” în felul în care Europa tratează migranţii şi a subliniat că trebuie rezolvate cauzele care duc la migraţie, informează BBC.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Aflat pe insula grecească Lesbos, unde s-a întâlnit cu câteva zeci de migranţi, Suvernul Pontif a spus că ei sunt folosiţi pentru propagandă politică.

El a îndemnat la concentrare pe cauzele migraţiei, precum „războaiele uitate”, şi nu pe pedepsirea celor care simt efectele acestora. În plus, a criticat ridicarea de ziduri la graniţe pentru a ţine oamenii în afară.

Evenimente

14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum

„În Europa sunt oameni care persistă în tratarea problemei ca o chestiune ce nu îi priveşte - este tragic. Istoria ne-a învăţat că interesul propriu limitat şi naţionalismul duc la consecinţe dezastruoase”, a spus el.

În timp ce pandemia provocată de Covid-19 a arătat că provocările majore trebuie confruntate împreună şi au apărut ceva semne legat de schimbarea climei, există puţine semne ale unei astfel de abordări în ceea ce priveşte migraţia, a completat.

„Este uşor să influenţezi opinia publică prin insuflarea fricii de celălalt. Cauzele ar trebui atacate, nu oamenii săraci care plătesc consecinţele şi chiar sunt folosiţi pentru propagandă politică”.

Papa a dat exemplu războaiele, acordurile economice „unde oamenii trebuie să plătească” şi fluxul de arme - factori ce determină oamenii să caute o viaţă mai bună în altă parte.

Luna trecută, 27 de oameni au murit înecaţi, după ce barca în care se aflau s-a scufundat în Canalul Mânecii. Alţi oameni au murit îngheţaţi încercând să treacă în Polonia din Belarus.

Anul acesta, potrivit datelor International Organization for Migration, 1.650 de oameni au fost daţi dispăruţi în încercarea de a traversa Mediterana.

Papa Francisc a spus că înţelege că există multă „uzură şi frustrare” legat de migraţie care a fost exacerbată de pandemie şi a avertizat că, fără schimbare, există riscul ca civilizaţia însăşi „să eşueze”

„Haideţi să eradicăm mentalitatea predominantă din jurul egoismului naţional şi personal, care determină fiecare decizie pe care o luăm”.

Preşedinta Greciei, Katerina Sakellaropoulou, care l-a însoţit pe Papa Francisc, a spus că problema migraţiei este responsabilitatea întregii Europe, nu doar a Greciei.

Grecia construieşte mai multe tabere închise pe câteva insule, pentru a găzdui azilanţii până ce solicitările lor sunt procesate. Autorităţile au negat că paza de coastă elenă întoarce migranţi pe mare şi au insistat că aceştia salvează vieţi.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.