Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a lansat miercuri un apel de urgenţă la dezvoltarea unui vaccin împotriva unei infecţii bacteriene care se face vinovată de moartea a 150.000 de sugari şi bebeluşi născuţi morţi anual, relatează AFP.
Streptococii din grupa B (SGB) - care provoacă septicemii şi meningite - reprezintă o problemă de sănătate mult mai importantă decât se credea până în prezent, se arată într-un raport al ONU şi London School of Hygiene and Tropical Medicine (LSHTM).
Acest raport arată că acest tip de bacterie este cauza a 500.000 de naşteri premature pe an şi a numeroase dizabilităţi permamente.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
În document, care confirmă amploarea fenomenului - aproximativ 100.000 de sugari morţi şi 50.000 de copii născuţi morţi anual - se subliniază ”găuri” în colectarea datelor, care sugerează că numărul real al victimelor ar putea fi mai mare.
”Acest nou studiu arată că streptococii din grupa B sunt o ameninţare subevaluată în supravieţuirea şi starea de bine a nou-născuţilor, care are un impact devastator asupra foarte multor familii în lume”, subliniază Phillipp Lambach, care lucrează la Vaccinare în cadrul OMS.
Din cauza efectelor devastatoare aale acestui tip de bacterie, ”OMS face apel - împreună cu partenerii săi - la dezvoltarea de urgenţă a unui vaccin matern SBG”, a anunţat Phillipp Lambach.
Profesoara Joy Lawn de la LSHTM subliniază că un vaccin ar putea salva sute de mii de vieţi şi îşi exprimă regretul cu privire la faptul că nu există progrese în acest sens, în contextul în care ideea dezvoltării unui astfel de vaccin a fost lansată în urmă cu peste 30 de ani.
În medie, 15% dintre femeile însărcinate - reprezentând 20 de milioane pe an - sunt purtătoare ale acestui tip de bacterie, prezent în vaginul lor.
Bacteria poate fi transmisă fătului prin lichidul amniotic şi în timpul naşterii, în cazul în care copilul trece prin canalul vaginal.
Anual, 40.000 de copii suferă de tulburări neurologice din cauza streprococului din grupa B.
În prezent, femeile care sunt purtătoare ale SBG sunt tratate cu antibiotice în timpul sarcinii, în vederea unei reduceri a riscului infectării copilului.
Însă această procedură nu este adaptată în numeroase ţări.
Nivelul cel mai mare de cazuri de SBG matern se înregistrează în Africa subsahariană, care numără jumătate dintre toate cazurile din lume, dar şi în Asia de Est şi de Sud-Est, potrivit studiului.
Autorii studiului estimează că un vaccin anti-SBG care să fie administrat în cursul unor examinări de rutină, în timpul sarcinii, şi care să vizeze 70% dintre femeile însărcinate ar permite evitarea morţii a 50.000 de nou-născuţi şi de feţi anual.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.