O australiancă în vârstă de 95 de ani, Clare Nowland, a murit miercuri, la o săptămână după ce a fost electrocutată cu un taser de către un poliţist în azilul de bătrâni, anunţă poliţia, care precizează că femeia era, la acel moment, ”înarmată cu un cuţit”, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Cu mare tristeţe, confirmăm moartea lui Clare Nowland, în vârstă de 95 de ani, la Cooma, în această seară”, anunţă într-un comunicat Poliţia statului New South Wales (sud-est).

Ea a murit ”liniştită” la spital, înconjurată de familie şi apropiaţi, potrivit poliţiei.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Cu câteva ore mai înainte, un poliţist în vârstă de 33 de ani, care a fost suspendat din funcţie, a fost inculpat în caest dosar cu privire la vătătmări corporale grave prin imprudenţă.

El urmează să se înfăţişeze în instanţă la 5 iulie.

Clare Nowland se afla în stare critică la spital după ce a fost ţinta unui tir cu un pistol electric paralizant, la 17 mai, într-un incident care i-a şocat profund pe australieni.

Poliţişti au fost chemaţi la azilul de pensionari Yallambee Lodge, în sudul New South Wales de către personal, care le-a spus că o femeie era ”înarmată cu un cuţit”.

Ei au dat asigurări că i-au cerut lui Clare Nowland să lase jos cuţitul zimţat de carne, dar aceasta s-a îndreptat cărre ei ”într-un ritm lent -, cu cadrul de mers -, ceea ce l-a determinat pe unul dintre agenţi să-şi folosească taserul împotriva ei.

În urma scandalului, au fost lansate îndemnuri la deschiderea unei anchete parlamentare în New South Wales şi la difuzarea imaginilor filmate de camera de corp a poliţistului incriminat.

Faptul că Clare Nowland a fost ţinta unei intervenţii cu taserul ”a provocat indignarea populaţiei statului, care arată cât de disperată nevoie avem de o reformă a poliţiei”, sublinia săptămâna aceasta deputata ecologistă locală Sue Higginson.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.