Un tribunal turc a ordonat sâmbătă arestarea renumitei jurnaliste Sedef Kabas, în aşteptarea unui proces pentru acuzaţia de insultare a preşedintelui Tayyip Erdogan, adusă în conformitate cu o lege în temeiul căreia zeci de mii de persoane au fost urmărite penal, a relatat CNN Turk, citată de Reuters.
Poliţia a reţinut-o pe Kabas şi a dus-o mai întâi la secţia principală de poliţie din Istanbul, înainte de a o transfera la tribunalul principal al oraşului, unde o instanţă a decis ulterior în favoarea arestării ei oficiale, relatat televiziunea.
Presupusa insultă a fost sub forma unui proverb pe care Kabas l-a exprimat atât la un post de televiziune al opoziţiei, cât şi pe contul ei de Twitter, atrăgând condamnări din partea oficialilor guvernamentali.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”Onoarea preşedinţiei este onoarea ţării noastre... Condamn insultele vulgare făcute împotriva preşedintelui nostru şi a biroului său”, a scris Fahrettin Altun, şeful Direcţiei de Comunicaţii din Turcia, pe Twitter.
Merdan Yanardag, redactor-şef al canalului Tele 1 la care Kabas a făcut comentariul, a criticat aspru arestarea ei.
”Reţinerea ei peste noapte, la ora 2 a.m., din cauza unui proverb este inacceptabilă. Această poziţie este o încercare de a intimida jurnaliştii, mass-media şi societatea”, a scris el pe Twitter.
Legea referitoare la insultarea preşedintelui presupune o pedeapsă cu închisoarea de la unu la patru ani.
În octombrie anul trecut, cea mai înaltă instanţă europeană pentru drepturile omului a cerut Turciei să schimbe legislaţia, după ce a decis că detenţia unui bărbat în temeiul legii a încălcat libertatea sa de exprimare.
Mii de oameni au fost acuzaţi şi condamnaţi pentru infracţiunea de insultare a lui Erdogan, în cei şapte ani de când acesta a trecut de la funcţia de prim-ministru la preşedinte.
În 2020, 31.297 de anchete au fost deschise în legătură cu acuzaţia, 7.790 de dosare au fost întocmite şi 3.325 s-au soldat cu condamnări, potrivit datelor Ministerului Justiţiei. Aceste cifre au fost uşor mai mici comparativ cu anul precedent.
Din 2014, anul în care Erdogan a devenit preşedinte, au fost declanşate 160.169 de anchete pentru insultarea preşedintelui, au fost depuse 35.507 dosare şi s-au înregistrat 12.881 de condamnări.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.