Numărul cazurilor noi de Covid-19 din Statele Unite a atins cel mai ridicat nivel din ultimele şase luni, fiind de peste 100.000 de infecţii, potrivit datelor Reuters, varianta Delta făcând ravagii în unele zone unde oamenii nu sunt vaccinaţi, transmite Reuters.
În ţară au fost raportate o medie pe şapte zile de peste 96.819 de cazuri, reprezentând o creştere de cinci ori în mai puţin de o lună.
Media pe şapte zile oferă o imagine mai exactă privind rapiditatea creşterii numărului de cazuri, având în vedere că unele state raportează infecţiile o dată pe săptămână sau doar în weekenduri.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
În următoarele săptămâni, cazurile s-ar putea dubla până la 200.000 pe zi din cauza variantei Delta extrem de contagioase, a declarat miercuri dr. Anthony Fauci, expert de top în boli infecţioase din SUA.
"Dacă va veni altă (tulpină) care are o capacitate la fel de mare de transmitere, dar, de asemenea, este mult mai severă, atunci am putea avea cu adevărat probleme. Oamenii care nu sunt vaccinaţi în mod eronat cred că este vorba doar despre ei. Dar nu este. Este vorba şi despre toţi ceilalţi ", a spus Fauci într-un interviu.
Varianta Delta, detectată pentru prima dată în India, reprezintă 83% din toate cazurile noi raportate în Statele Unite, potrivit Centrului pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor.
Ratele de vaccinare variază foarte mult de la un maxim de 76% dintre locuitorii din Vermont care au primit o primă doză până la un nivel scăzut de 40% în Mississippi, sondajele arătând că republicanii sunt mult mai puţin dispuşi să se vaccineze decât democraţii.
Persoanele nevaccinate reprezintă aproape 97% din cazurile severe, potrivit echipei de reacţie faţă de Covid-19 de la Casa Albă.
Decesele au crescut cu 33% în ultima săptămână, cu aproximativ 377 de decese pe zi în medie, potrivit analizei Reuters.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.