Noi recorduri de temperatură ar putea fi bătute în vestul Statelor Unite şi în Canada, unde au fost emise alerte meteorologice şi în care au loc incendii de pădure, pe care aurorităţile încearcă în continuare să le controleze în ambele ţări, relatează AFP.
Acest nou val de căldură intervine la mai puţin de trei săptămâni după cel de la sfârşitul lui iunie, când s-au înregistrat recorduri de căldură trei zile la rând în Columbia Britanică.
Numărul deceselor cauzate de această primă caniculă este încă necunoscut, însă este evaluat la câteva sute de morţi.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
În Statele Unite, temperaturi sufocante s-au înregistrat în weekend atât în cea mai mare parte a coastei la Oceanul Pacific, cât şi în interior, până la Munţii Stâncoşi.
”Peste 30 de milioane de persoane sunt vizate de un buletin de alertă de caniculă sau de un avertisment”, avertiza sâmbătă serviciul meteorologic naţional american NWS, trăgând un semnal de alarmă cu privire la un val de căldură în weekend, cu puncte de până la 52-54°C în Valea Morţii, în California.
Temperaturile ar putea scădea uşor începând de luni, potrivit NWS, însă ”această mică răcorire relativă va fi doar o uşurare modestă în zonele care se confruntă de mult timp cu o temperatură copleştoare, peste (valorile) normale”.
”Alerte cu privire la o căldură excesivă rămân în vigoare în majoritatea locurilor din regiune până marţi”, avertizează NWS.
RECORD ABSOLUT LA LAS VEGAS
Las Vegas, care se află în deşertul din Nevada, şi-a egalat sâmbătă un record absolut - de 47,2°C - pe care l-a atins prima oară în 1942 şi în alte rţnduri începând din 2005 încoace.
Meteorologii au emis un buletin de alertă, în weekend, la Phoenix, în sudul ţării, sau la San Jose, în centrul Silicon Valley, în apropiere de San Francisco.
În nordul Californiei, un incendiu continua să avanseze duminică seara, alimentat de caniculă şi rafale de vânt tot mai puternice. Autorităţile au anunţat că a distrus case în mai multe oraşe şi le-au cerut locuitorilor să nu se apropie. Imagini video surprind maşini şi case abandonate în flăcări.
La Beckwourth, porţiuni întregi de pădure ardeau, iar un nori negri de fum se ridicau deasupra unor dealuri. Un focar, în Oregon, s-a triplat de vineri până duminică, depăşind 40 de hectare, potrivit serviciului pădurilor.
În Canada vecină, numărul incendiilor de pădure continua să crească în Columbia Britanică şi depăşea 300 duminică seara, potrivit autorităţilor.
Serviciile meteorologice preconizau luni, în aceste zone, temepraturi de aproape 32°C, cu mult peste valorile normale ale sezonului.
”Condiţii meteorologice fără precedent în Columbia Britanică continuă să reprezinte o ameninţare gravă la adresa securităţii publice şi operaţiunilor feroviare”, avertiza duminică într-un comunicat ministrul canadian al Transporturilor Omar Alghabra.
MODIFICĂRI CLIMATICE
Ministrul a anunţat măsuri în vederea unei încetiniri sau limitări a trenurilor în aceste zone.
Până la 31 octombrie, nicio locomotivă nu urmează să circule în zonă fără să fie inspectată cu 15 zile mai înainte.
Trenurile sunt o cauză frecventă a unor incendii de pădure, mai ales dacă dispozitivele lor împotriva scânteilor nu sunt întreţinute în mod corect.
Mai multe drumuri şi autostrăzi din Columbia Britanică au fost închise, iar riscul unor incendii era considerat ”extrem”. Ordine de evacuare au fost date în aproximativ zece localităţi.
Biroul Securităţii Transporturilor din Canada anunţa vineri că trimitea anchetatori să stabilească eventualul rol al unui marfar într-un incendiu care a distrus în proporţie de 90% satul Lytton la sfârşitul lui iunie.
Valul caniculei din iunie ar fi fost ”aproape imposibil” fără modificările climatice cauzate de oameni, au conchis săptămâna trecută cercetători de la World Weather Attribution, o iniţiativă din care fac parte experţi de la diverse institute de cercetare din lume.
Ei au apreciat că modificările climatice au făcut ca acest eveniment să fie de 150 de ori mai susceptibil să aibă loc.
În iunie, Canada şi-a bătut de mai multe ori recordul absolut de temperatură, care a atins până la urmă 49,6°C la Lytton, la 30 iunie.
Statele americane Washington şi Oregon s-au aflat şi ele sub această ”cupolă de căldură”, provocată de presiuni puternice care ţin captiv aerul cald.
Acest fenomen climatic nu este fără precedent în sine, ci este mult mai puternic decât s-a constatat până acum.
Iunie 2021 a fost cea mai caldă lună în America de Nord de la începutul măsurătorilor, potrivit serviciului european Copernicus cu privire la modificări cliamtice (C3S).
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...