Corpul fără viaţă al unui diplomat rus, în vârstă de 35 de ani, a fost găsit în octombrie în faţa Ambasadei Rusiei, în centrul capitalei germane, anunţă un purtător de cuvânt al Ministerului german de Externe, confirmând dezvăluiri ale revistei Der Spiegel, relatează AFP.
”Confirmăm că un accident tragic, implicând un angajat al Ambasadei Federaţiei ruse în Germania, a avut loc la 19 octombrie 2021”, anunţă într-un comunicat Ambasada Rusiei la Berlin.
”Toate procedurile în vederea repatrierii corpului diplomatului în ţara sa de origine au fost rapid soluţionate împreună cu autorităţile din poliţie şi medicale germane competente, conform practicilor în vigoare”, adaugă ea.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”Cazul este cunoscut Ministerului (german) de Externe”, a anunţat anterior, într-o conferinţă de presă obişnuită, un purtător de cuvânt al diplomaţiei germane, fără să ofere alte detalii.
Această descoprirea a avut loc la 19 octombrie, potrivit Der Speigel, care a dezvăluit cazul.
Bărbatul ar fi căzut de la un etaj superior al sediului ambasadei, stituat pe celebrul bulevard Unter den Linden, în apropiere de Poarta Brandenburg.
Încercări de a-l reanima au eşuat.
Potrivit săptămânalului, Ambasada Rusiei nu a acceptat ca corpul dplomatului să fie examinat după moarte.
Circumstanţele presupusei căderi şi cauza morţii sunt ”necunoscute”, potrivit unor surse din domeniul securităţii citate de Der Spiegel.
Întrucât defunctul avea un statut diplomatic, parchetul german nu a putut deschide o anchetă cu privire la deces.
Corpul diplomatului a fost transferat, între timp, în Rusia.
Ambasada Rusiei, contactată de Der Speiegel, a evocat un ”accident tragic”, pe care nu doreşte să-l comenteze din ”motive etice”.
Bărbatul, în vârstă de 35 de ani, era acreditat în funcţia de secretar doi al Ambasadei Rusiei la Berlin din vara lui 2019, potrivit unei liste diplomatice oficiale.
Însă serviciile germane de spionaj l-ar fi considerat drept un angajat care lucra şi la FSB - serviciile ruse de informaţii interne.
El ar fi ruda unui funcţionar de rang înalt de la Direcţia a II-a din cadrul FSB.
În Rusia, acest departament este însăcinat cu lupta împotriva terorismului.
Servicii occidentale secrete suspectează această unitate de faptul că este implcată în asasinarea unui cetăţean georgian în centrul Berlinului, în 2019, Zelimhan Hangoşvili, în vârstă de 40 de ani, care a fost ucis prin împuşcare cu două gloanţe în cap, de aproape, lângă Tiergarten, la 23 august 2019.
Un suspect rus, Vadim Krasikov, în vârstă de 55 de ani, alias Vadim Sokolov, este judecat începând din octombrie 2020 cu privire la acest asasinat care, potrivit procurorilor germani, a fost comandat de către Moscova.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...