Turcia nu poate prelua povara unui nou val de migranţi din Afganistan, a declarat duminică ministrul de Externe Mevlut Cavusoglu, după discuţii cu omologul său german, în condiţiile în care îngrijorările cu privire la un nou val de migranţi rămân după preluarea puterii de către talibani, transmite Reuters.
Evenimentele din Afganistan au alimentat îngrijorările din Uniunea Europeană cu privire la repetarea crizei refugiaţilor din 2015, când aproape un milion de oameni care fug de război şi sărăcie în Orientul Mijlociu şi dincolo au trecut în Grecia din Turcia înainte de a călători spre nord către state mai bogate.
Pentru a stopa fluxul de refugiaţi, UE a ajuns la un acord cu Turcia, în 2016, pentru ca aceasta să găzduiască sirieni care fug din războiul din ţara lor în schimbul a miliarde de euro pentru proiectele de refugiaţi.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Cavusoglu a declarat duminică că Europa, precum şi ţările regionale, vor fi afectate şi dacă migraţia din Afganistan se va transforma într-o criză şi că ar trebui învăţate lecţii din criza refugiaţilor sirieni.
"Ne-am îndeplinit suficient responsabilităţile morale şi umanitare în ceea ce priveşte migraţia", a spus Cavusoglu, vorbind într-o conferinţă de presă comună cu ministrul german de externe Heiko Maas.
"Nu ne putem pune problema să preluăm o povară suplimentară pentru refugiaţi", a spus Cavusoglu.
Turcia găzduieşte în prezent 3,7 milioane de refugiaţi sirieni, cea mai mare populaţie de refugiaţi din lume, pe lângă aproximativ 300.000 de afgani.
Autorităţile au consolidat măsurile de-a lungul frontierei sale de est pentru a preveni trecerea în aşteptarea unui nou val de migranţi din Afganistan.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.